- RO2D2 este una dintre cele patru echipe care reprezintă România la Campionatul Mondial de Robotică din acest an organizat la Houston, în SUA.
- Ploieștenii au făcut o figură frumoasă încă din debutul competiției.
Elevii CNMV Ploiești au reușit să se claseze pe primul loc în divizia Ochoa.
„Cu un total de 224 de echipe calificate și 56 de echipe participante în divizia Ochoa, această realizare este cu adevărat impresionantă, ce a implicat o pregătire extraordinară”, au anunțat reprezentanții colegiului ploieștean.
„Echipa noastră a reușit să termine calificările pe locul 1 în Divizia Ochoa! A fost o zi de neuitat, plină de emoții și emoție, dar și multă muncă! Suntem cu adevărat mândri de toate cele 4 echipe ale României care urmează să joace în semifinale în fiecare divizie! Mult succes tuturor!”, au transmis și membrii echipei, sâmbătă dimineață, pe pagina de Facebook.
RO2D2 s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din acest an după ce a obținut premiul Inspire 1 în cadrul competiției naționale First Tech Challenge. La același concurs, Daria Ștefania Istrate, de asemenea membru al echipei CNMV, a primit distincția Dean’s List Finalist, asigurându-și o calificare individuală la Campionatul Mondial de Robotică.
Citiți și: GALERIE FOTO. ECHIPA DE ROBOTICĂ RO2D2, A CNMV PLOIEȘTI, VA REPREZENTA ROMÂNIA LA CAMPIONATUL MONDIAL DIN SUA, PENTRU AL DOILEA AN CONSECUTIV
Foto: Facebook/ RO2D2
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană