
Alături de dezbateri prilejuite de împlinirea a 200 de ani de la răpirea Basarabiei, Programul ales de organizatori pentru ediţia 2012 propune conferinţe pe tema Anul cultural „I. L. Caragiale”, precum şi prelegeri despre „Nicolae Iorga şi patrimoniul cultural naţional”.
Ca şi în anii precedenţi, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte vor fi onorate de participarea unor cunoscuţi oameni de cultură din ţară şi din afara graniţelor ţării, academicieni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova, reputaţi istorici şi scriitori din Serbia, Republica Moldova etc.
Sperăm ca şi de această dată evenimentul să fie oglindit în mass-media românească drept un reper al culturii naţionale.
Avem convingerea că dezbaterile susţinute în cadrul Cursurilor răspund preocupărilor Dumneavoastră şi vă invităm să participaţi la Deschiderea oficială a ediţiei din acest an, care se organizează DUMINICĂ, 19 august 2012, începând cu ora 10.00, la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” din Valenii de Munte.