- Un adult și trei copii cu vârste între 2 și 6 ani au fost răniți în urma incidentului petrecut în zona Bran.
ISU Brașov a anunțat că a intervenit la Tohanu Nou, unde un tobogan gonflabil a fost luat de vânt.
„La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului au fost identificate 4 victime conștiente dintre care un adult (persoană de sex feminin în vârstă de 30 ani) cu suspiciune fractură deschisă la membru superior și 3 minori cu vârste de 6 ani, 2 ani și 4 ani cu traumatisme craniofaciale și excoriații, fiind evaluate medical.
La locul producerii evenimentului s-au deplasat doua echipaje de stingere cu apă și spumă, dintre care una cu modul de descarcerare, 3 echipaje SMURD și o ambulanță SAJ”, au precizat reprezentanții ISU.
Potrivit sursei citate, toate cele patru victime sunt conștiente și au fost transportate la Spitalul de Pediatrie Brașov, respectiv la Spitalul Județean Brașov pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate.
Incidentul are loc doar câteva zile după un eveniment similar petrecut la Oradea și soldat, de asemenea, cu mai multe victime.
Citiți și: ȘASE COPII AU AVUT NEVOIE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE DUPĂ CE UN TOBOGAN GONFLABIL A FOST RĂSTURNAT DE VÂNT
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană