Categorie: Actual

Alexandru Buican: „Sper ca lumea să cunoască pe adevăratul Vlad Ţepeş atât cu faptele bune, cât și cele rele”

Presentation1Joi, 16 august, Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova a fost gazda lansării internaționale a volumului „Ţepeş - o biografie a lui Vlad III Dracula”, scrisă de Alexandru Buican. Cartea, apărută la Editura Livingstone din București, porneşte de la o prezentare a problemelor societăţii româneşti medievale, societate care era în căutarea unei spiritualități. Românii sufereau, ca şi acum, de lipsa unui destin. Căderea Constantinopolului a agravat şi mai mult această stare.

În acest context, apare prezentată personalitatea lui Vlad al III-lea, complexă, dar mai ales spe­cială, chiar şi pentru epoca sa, care nu se poate descifra printr-o abordare unilaterală. „În majoritatea cazurilor, ei, autorii, scriu despre Vlad III mai ales datorită celebrităţii sale! Iar această celebritate este dată, nu în primul rând de faptele strict istorice, transmise de documente, ci, în mod expres, de legendă!”, afirmă scriitorul în volumul său.

 

Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476) a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat, iar capul său trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş.

 

„Cartea nu este o monografie, ci o biografie ce prezintă viața lineară a unei vieți, nu se prezintă doar momentul lui de vârf. O biografie este regina genurilor literare și această carte prezintă viaţa lui Vlad de la început până la final, în urma unei cercetări amânunţite a surselor istorice”, a explicat autorul de ce anume o biografie a lui Vlad Ţepeş.

„Eu nu l-am considerat pe Vlad Ţepeș ca personaj istoric citind cartea unui autor de mâna a doua. Vlad Ţepes a trăit cu 300 de ani înainte. Nici nu am pomenit de el (n.r. – Bram Stoker, autorul cărţii „Dracula”) în această carte, lucru de care sunt foarte mândru. Notorietatea lui Vlad a început cu momentul în care a fost arestat şi dus la Vișegrad şi apoi la Buda. Astfel au început să circule poveşti despre cruzimea lui. Johannes Gutenberg descoperise tiparul şi poveștile tipărite au fost primele elemente care atestă notorietatea lui. Dar această notorietate este falsă când vorbim de cruci înfipte în inimă şi târuşi înfipți în oameni. Sper ca lumea să cunoască pe adevăratul Vlad Ţepeș atât cu faptele bune cât și cele rele”, a încheiat Alexandru Buican.

În volumul său, autorul afirmă că: „Legendele cruzimii sale nu au fost cu mult peste nivelul cu care epoca lui era obişnuită Nu au vrut oare contemporanii, apăsând atât de mult pe faptele crude şi pe caracterul sângeros al domnitorului român, să exprime de fapt uimirea lor în faţa unui caracter care i-a surprins prin anume trăsături pentru care nu aveau mijloace de înţelegere?”

Back To Top