Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Predoiu
Categorie: Actual
  • Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a transmis un mesaj structurilor de ordine referitor la buna desfășurare a alegerilor locale și europarlamentare.
  • „Nimeni nu are voie să abdice de la calitatea de gardian al legii”.

„Am organizat, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, o ședință cu reprezentanții structurilor de ordine publică de la nivel central și din teritoriu, privind măsurile luate pentru buna desfășurarea a scrutinului electoral din data de 9 iunie 2024.

În cadrul ședinței, desfășurată prin videoconferință, am solicitat următoarele:

Vă rog să vă considerați, toți, în stare de alertă, la datorie, pentru a ne îndeplini obiectivele. Sigur că principalul obiectiv e desfășurarea în bune condiții a alegerilor, respectarea legii, păstrarea ordinii și liniștii publice pentru ca cetățeanul, cetățenii, să-și exercite dreptul constituțional fundamental la vot liber, nestingherit.

Vreau să mă refer la zona strict tehnică și legală, care, repet, ține de credibilitatea Ministerului Afacerilor Interne că își poate îndeplini misiunea legală, că poate fi imparțial politic, imparțial politic, echidistant, că nu se amestecă în niciun fel de joc politic și că, într-adevăr, mai presus de orice și de oricine în țara asta este legea și legea sunteți dumneavoastră, dumneavoastră sunteți gardienii legii. Pentru niciun motiv, nimeni nu are voie să abdice de la această calitate de gardian al legii”, a transmis Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

Citește și Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a discutat cu ambasadorul Regatului Belgiei la București despre protecția frontierelor și aderarea la Schengen

Back To Top