- Mii de oameni și-au văzut agoniseala de-o viață luată de viituri.
- Autoritățile caută soluții pentru a le asigura sinistraților condiții minime de trai, în contextul în care localități întregi sunt sub apă.
„Situaţia cea mai dificilă se înregistrează în judeţul Galați, mai exact în 12 localităţi (Pechea, Drăguşeni, Griviţa, Costache Negri, Bereşti, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa şi Vameş), unde sunt înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 5000 gospodării. Până la momentul raportării, 252 de persoane au fost evacuate, iar, din nefericire, 4 persoane au decedat din cauza manifestării codurilor de vreme rea”, a anunțat IGSU.
Și în Vaslui sunt afectate hospodării din cinci localități, iar 40 de persoane au fost evacuate.
Autoritățile au decis ridicarea a 4 tabere în județul Galați, destinate persoanelor evacuate, fiecare cu o capacitate de aproximativ 200 de persoane.
Astfel de tabere se vor amplasa și în județele Vaslui și Iași (câte două în fiecare județ), astfel încât oamenii să poată fi evacuați preventiv, dacă situația o va impune.
De asemenea, autoritățile locale au sarcină să identifice și să pună la dispoziția persoanelor afectate peste 800 locuri de cazare, în județul Galați.
Premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Cătălin Predoiu, Angel Tîlvăr şi Mircea Fechet şi şeful DSU Raed Arafat au mers sâmbătă la Slobozia Conachi, în judeţul Galaţi, una dintre localitățile lovite de viitură. Tot sâmbătă, autoritățile au stabilit care sunt primele ajutoare care vor trimise din țară, pentru sinistrați.
Pe parcursul zilei de ieri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a suplimentat efectivele din judeţul Galaţi cu 70 cadre care acţionează cu 23 bărci, 13 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 8 autocamioane de intervenţie, 1 motopompă remorcabilă, din judeţele Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Prahova, Tulcea, Vrancea, precum şi de la Bucureşti-Ilfov şi USISU Ciolpani.
Citiți și: Ajutoare din toată țara pentru sinistrații din Galați. ISU Prahova a trimis pompieri și mai multe mai multe containere igienice
Foto: Meteoplus. Inquam Photos
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană