Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

apeluri 112 bilant sts
Categorie: Actual
  • În primele 8 luni ale acestui an, operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență au preluat și gestionat peste 6,7 milioane de apeluri.
  • Dintre acestea, 2,7 milioane au fost non-urgente, în mai mult de jumătate din cazuri fiind apelanți care au sunat din greșeală, nu au spus nimic la telefon sau au sunat pentru a aduce ofense operatorilor.
  • Sunt destui cei pe care nu-i descurajează nici amenzile, care pot ajunge la 8.000 de lei.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a prezentat un bilanț al apelurilor la 112, înregistrate de la începutul anului și până în prezent.

„Peste un milion și jumătate din apelurile de la 112 recepționate de la începutul anului și până în prezent au fost realizate de persoane care fie au sunat din greșeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au adus ofense operatorilor. Astfel de apeluri reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepționate în această perioadă, anunță STS.

În anul 2024, 163 de mii de apeluri la 112 au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut glume sau au adresat injurii operatorilor. Trei sferturi dintre apelanții abuzivi au fost adulți”, au precizat reprezentanții STS

Potrivit acestora, o pondere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112 provine din manipularea necorespunzătoare a telefonului, din încercarea de a suna la un număr asemănător sau din neconfigurarea corectă a tastelor rapide. Totodată, sunt și multe situații de apelare neintenționată, involuntară, din buzunar („pocket dial”). În cele mai multe astfel de cazuri, persoana nici nu realizează că a sunat la 112. Aceste apeluri sunt efectuate de pe telefoane, ceasuri smart sau diferite gadgeturi. „Operatorii STS recomandă utilizarea atentă a acestor dispozitive și, în cazul în care o persoană este reapelată de Serviciul de urgență 112, să răspundă și să informeze că apelul a fost făcut din greșeală”, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Mai grav este că au fost și apelanți abuzivi care au sunat la 112 pentru a face glume și a adresa înjurături. În total, aceștia au irosit peste 50 de mii de minute (880 de ore) din timpul ce se putea aloca celor aflați în situații critice și care au avut cu adevărat nevoie de ajutorul Serviciului de urgență.

„O persoană din Iași a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15 mii de ori în ultimele 8 luni, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 62 de apeluri. Apelantul a utilizat o cartelă prepaid și, de cele mai multe ori, a avut un comportament neadecvat față de operatori” precizează STS.

Un alt apelant, din Mureș, a sunat de 7.109 ori la 112, de la începutul anului, iar unul din Botoșani - de 5.160 de ore.

„Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112 doar în situații de urgență. Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor”, a atrag atenția autoritățile.

Citiți și: Amenințare atentat cu bombă în centrul Ploieștiului UPDATE: Apelantul a fost identificat, amenințarea s-a dovedit a fi falsă

Back To Top