- De duminică, 27 octombrie, comportamentul agresiv în trafic poate fi reclamat on-line, prin hub-ul de servicii al MAI.
- Flash-urile, ambalarea excesivă a motorului și plecarea de pe loc cu scârțâit de roți se află printre manevrele sancționate de lege.
Legea prevede că sunt considerați agresivi șoferii care efectuează manevre precum:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Aceste cazuri pot fi reclamate de acum pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea E-SAR (sesizări abateri rutiere).
Citiți și: Doi motocicliști au fost implicați într-un accident produs sâmbătă, pe DN1, la Cornu
„Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu , datele acestuia de identificare (nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență, declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura)”, precizează reprezentanții Poliției Române.
Conform legii, șoferii agresivi pot fi sancționați cu amendă între 660-825 de lei și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană