- Autoritatea pentru Reformă Feroviară a publicat în transparență decizională proiectul de Act Adițional nr. 1 la CSP Licitat 1, atribuit de CFR Călători la finalul anului trecut.
- Prima rută care va intra în circulație va traversa județul Prahova, de la nord la sud.
Primul tren ALSTOM din lotul achiziționat de ARF va circula, din 15 noiembrie, pe ruta București Nord - Ploiești Vest - stațiunile de pe Valea Prahovei - Brașov. Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF și vor fi predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile vor circula pe toate rutele din contract, adică:
- București - Constanța
- București - Craiova
- București - Ploiești - Brașov - Sighișoara - Alba Iulia - Deva - Arad - Timișoara
- București - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Timisoara - Arad
- Bucureși - Craiova - Târgu Jiu - Deva
ARF menționează că alte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulație în 2025 în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare. Acelea vor fi utilizate pe magistralele feroviare electrificate:
- București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Iași
- București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Suceava
- București - Ploiești - Buzău - Brăila - Galați
- Iași - Suceava - Dej - Cluj Napoca
- București - Ploiești - Brașov - Sighișoara - Cluj Napoca
- Brașov - Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Bistrița - Cluj Napoca
- București - Ploiești - Brașov
- Cluj Napoca - Alba Iulia - Deva - Arad - Timișoara
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Valoarea totală este de 2,42 miliarde lei, fără TVA, incluzând serviciile de mentenanță pe o perioadă de 15 ani.
Citiți și: 16 locomotive electrice, achiziționate prin PNRR, inclusiv pentru rute CFR care trec prin Prahova
Foto: ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană