Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

tren alstom
Categorie: Actual
  • Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie.

Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) au anunțat că noua garnitură, un tren produs de Alstom, a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare utilizării în serviciul comercial, iar duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti - Braşov, anunță Agerpres.

„Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare”, a declarat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, pentru sursa citată.

Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti - Braşov şi Bucureşti - Constanţa.

Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută Bucureşti - Braşov, iar de miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, pe ruta Bucureşti - Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti - Braşov.

Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti - Braşov.

Garnitura face parte dintr-un lot de 37 unităţi electrice multiple, produse în Polonia. Contractul cu furnizorul Alstom Ferroviaria SpA, care include și serviciile de mentenanţăpentru o perioadă de 15 ani, se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA.

Citiți și: Primul tren nou Alstom va intra în circulație în noiembrie, pe ruta  București - Ploiești -  Brașov

Foto: ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară

 

Back To Top