-
Tinerii, profesorii, ONG-urile și reprezentanții de instituții din județul Prahova sunt invitați să participe în mod gratuit la o sesiune specială de învățare prin joc.
-
Evenimentul intitulat „ROME” este organizat de Asociația Ascendis, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit, în parteneriat cu Ascendis Consulting, și se desfășoară sub egida programului Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024.
Exercițiul „ROME” va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2024, având ca scop dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și planificare strategică.
Activitatea principală a acestei întâlniri o reprezintă un joc de strategie, facilitat de trainerii companiei Ascendis - lider în domeniul trainingului și consultanței organizaționale, potrivit anunțului publicat în mediul online.
Potrivit reprezentanților Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România, participanții vor putea experimenta:
- Luarea deciziilor în echipă;
- Gestionarea crizelor;
- Învățarea practică în stilul utilizat de companii;
- Dezvoltarea abilităților de planificare strategică.
Sesiunea promite un mediu interactiv, în cadrul căruia tinerii vor putea cunoaște oameni noi și vor învăța prin joc să colaboreze pentru atingerea unui obiectiv comun.
Programul zilei de 14 decembrie, la „ROME”:
- 8:45 - 9:15 – Întâmpinarea participanților
- 9:15 - 9:30 – Introducere din partea organizatorilor
- 9:30 - 11:30 – Prima parte a jocului „ROME”
- 11:30 - 11:45 – Pauză
- 11:45 - 13:30 – Continuarea jocului „ROME”
- 13:30 - 14:30 – Pauză de prânz
- 14:30 - 16:00 – Discuții despre dezvoltarea comunității din Prahova
Locurile sunt limitate de inițiatorii proiectului, pentru a permite o bună desfășurare a activităților în echipă. Cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 6 decembrie 2024 prin completarea unui formular disponibil AICI. În cazul neparticipării, organizatorii solicită notificarea prealabilă pentru a redistribui locurile celor aflați pe lista de așteptare.
Citește și: Opt prahoveni de la MasterPeace, implicați în proiectul european ”Say No to Hate Speech!” (FOTO)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană