Trei studenți ai Universității Petrol-Gaze din Ploiești au fost medaliați la cea de-a treia ediție a „International Chemistry Olympiad”, desfășurată la Magtymguly Turkmen State University din Ashgabat, Turkmenistan, în perioada 25-30 noiembrie 2024.
Din delegația trimisă de UPG Ploiești în Turkmenistan, pentru a lua parte la olimpiada internațională de chimie, au făcut parte trei studenți ai specializării Prelucrarea Petrolului și Petrochimie din cadrul Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie:
- Sofia Oleinic – anul II, care a cucerit bronzul la competiția internațională;
- Marius Marciuc – anul III, care se întoarce acasă cu medalia de argint;
- Octavian Goian – anul IV, care a obținut, la rândul lui, medalia de argint.
Echipa de studenți ai Universității Petrol-Gaze este coordonată de șl. dr. biochim. Cătălina Gheorghe, care i-a însoțit pe aceștia la competiția care a reunit studenți din întreaga lume.
„Este o realizare remarcabilă, care demonstrează talentul deosebit, munca asiduă și dedicarea de care au dat dovadă. Suntem mândri de voi și de realizările obținute. Vă dorim să vă urmați drumul cu aceeași pasiune și ambiție, și să vă depășiți mereu limitele!
Felicitări încă o dată și mult succes în toate provocările care vor urma!”
- le transmit reprezentanții Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie celor trei studenți premiați, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Citește și: Sesiune gratuită de învățare prin joc pentru tinerii prahoveni. Ce presupune exercițiul „ROME”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană