-
În Duminica după Nașterea Domnului, la data de 29 decembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Urlați, județul Prahova.
-
Aflat în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor, Patriarhul a rostit un amplu cuvânt de învățătură după slujba ținută în biserica așezământului monahal, explicând semnificațiile spirituale ale Evangheliei duminicale despre fuga în Egipt a Pruncului Iisus (Matei 2, 13-23).
Patriarhul României a subliniat, în predica sa, reacțiile oamenilor contemporani cu Nașterea Domnului și contrastul dintre bucuria Nașterii Domnului și ostilitatea lui Irod cel Mare:
„Evanghelia acestei duminici ne arată că Dumnezeu schimbă exilul în binecuvântare. Ea ne vorbește în mod deosebit despre fuga în Egipt și despre faptul că Irod cel Mare a poruncit să fie uciși toți copiii de până la 2 ani din Betleem și împrejurimi.
Această Evanghelie ne arată lumea în care S-a născut Pruncul Iisus: pe de o parte, îngerii din ceruri s-au bucurat împreună cu păstorii și cu magii de Nașterea Mântuitorului lumii; pe de altă parte, Irod, regele Iudeii, a fost plin de tulburare și de mânie când a auzit că S-a născut un Rege sau un Împărat nou pe teritoriul regatului său. De aceea, el a dorit să Îl ucidă pe Pruncul Iisus și, negăsindu-L, a poruncit să fie uciși 14.000 de copii din Betleem și împrejurimi”.
Preafericirea Sa a arătat că prezența Pruncului Iisus în Egipt, simbol al idolatriei și înstrăinării, a transformat acest ținut:
„Această Evanghelie ne arată că Mântuitorul Hristos este un Om care cunoaște suferința încă de la început. Prunc fiind, trebuie să meargă într-o țară străină, în exil, în Egipt. Egiptul era considerat un loc al înstrăinării, al idolatriei. Evreii au fost duși în robie în Egipt și, de aceea, în mentalul colectiv evreiesc, Egiptul era un pământ plin de credință păgână și o putere asupritoare.
Iată că de această dată Egiptul a devenit un loc de refugiu pentru Pruncul Iisus. Prin prezența Sa acolo, Pruncul Iisus a binecuvântat Egiptul. De aceea, mai târziu aici a înflorit creștinismul adus de Sfântul Apostol Marcu și au apărut primele comunități de monahi, în frunte cu Sfântul Antonie cel Mare. Începând cu secolul al 4-lea, Egiptul a înflorit și numărul călugărilor a crescut foarte mult. Prin binecuvântarea pe care Pruncul Iisus a dat-o Egiptului, mai târziu, în locul idolatriei păgâne s-a manifestat credința în Iisus Hristos. Prin exilul Său, prin faptul că a fost pribeag în Egipt, fiind astfel protejat de Irod, Domnul a transformat un rău într-o binecuvântare.
După moartea lui Irod Idumeul, regele iudeilor, îngerul a poruncit în vis Dreptului Iosif să îi ia pe Fecioara Maria și pe Pruncul Iisus și să se întoarcă în Țara Sfântă. În Iudeea, însă, în locul lui Irod era rege Arhelau, și el un om destul de crud. Ca atare, îngerul le-a poruncit să meargă în Galileea. Vedem cum Dumnezeu, prin îngerul Său, îi ocrotește pe Pruncul Iisus, pe Maica Domnului și pe Dreptul Iosif, astfel încât răutatea lui Irod să nu poată să strice planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii”.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai explicat, în predica sa, modul cum dorința de nemurire a vechilor faraoni a fost împlinită prin credința în Hristos.
„Pe timpuri, în Egipt, faraonii sau regii își făceau morminte sub forma piramidelor, fiind înmormântați în ele după moarte. Piramidele erau construcții imense, cu vârful ascuțit, îndreptat spre cer. Regii Egiptului se considerau a fi dumnezei, însă constatau totuși că sunt muritori. Aceste piramide exprimau dorința lor de nemurire, de a avea viață veșnică. Ca atare, trupurile lor erau îmbălsămate pentru a nu putrezi, iar ei aveau tot timpul preocuparea de a trăi veșnic, însă ea a fost lipsită de succes.
Când, însă, Egiptul a primit credința în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat din morți, miile de monahi din Egipt au descoperit nemurirea prin credința în Înviere și prin Sfânta Euharistie, care se dăruiește spre iertarea păcatelor și spre viață veșnică. Iată cum prin rugăciunea inimii, prin credința puternică în Hristos și prin împărtășirea cu El, monahii au ajuns să aibă încă din această viață arvuna vieții veșnice, potrivit făgăduinței Mântuitorului: «Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 53).”
- a transmis Întâistătătorul BOR.

La finalul cuvântului de învățătură, Preafericitul Părinte Daniel a oferit mănăstirii tămâie naturală din Oman și cărți de slujbă, iar credincioșilor prezenți le-a dăruit Pastorala de Crăciun. Starețul mănăstirii, arhimandritul Petru Ungureanu, i-a oferit Patriarhului un coș cu flori, în semn de prețuire.


Sursă: Ziarul Lumina; foto-credit: Basilica
Citește și: Când pică Paștele în 2025. Ortodocșii și catolicii vor sărbători în aceeași zi Învierea Domnului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
