- Dosarul care-l vizează pe tânărul de 21 de ani, din Bărcănești, bănuit de uciderea unui bărbat din Ploiești, în luna octombrie a anului trecut, a fost trimis în judecată de procurori.
- Suspectul se află în continuare în arest preventiv.
Suspectul în cazul uciderii șoferului de Bolt din Ploiești, un client al victimei, a fost trimis în judecată la începutul lunii ianuarie și este înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov. Instanța nu a stabilit, încă, primul termen. Inculpatul este judecat pentru omor calificat.
Între timp, același tribunal a decis și menținerea măsurii arestării preventive, hotărâre contestată de inculpat fără câștig de cauză. „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul N. G. D. împotriva încheierii nr. 715/F/CP din data de 20.12.2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov - Secţia Penală, în dosarul nr. 3263/93/2024/a1.2. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p, obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat”, a decis, vineri, Curtea de Apel București.
Citiți și: Copiii șoferului de Bolt din Ploiești ucis în octombrie vor avea casa lor, datorită donațiilor din partea oamenilor cu suflet mare
Suspectul este un tânăr de 21 de ani, din Bărcănești, bănuit că, în octombrie, l-ar fi ucis pe bărbatul de 31 de ani, din Ploiești, un șofer de Bolt căruia îi ceruse să-l ducă la o adresă din Ilfov. Inculpatul l-ar fi atacat pe conducătorul auto, înjunghiindu-l de peste 20 de ori. Criminalul a abandonat cadavrul victimei într-o pădure din Snagov, iar mașina a adus-o la Brazi, unde a incendiat-o.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană