-
La data de 12 ianuarie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița, alături de alți sfinți cuvioși și mucenici, de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Imnului Acatist” și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa).
-
Ortodocșii continuă, de asemenea, După-prăznuirea Botezului Domnului și marchează, în această zi, Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)
Sfânta Muceniță Tatiana a trăit în timpul împăratului Alexandru Sever (223-235) și a ales să-și dedice viața lui Hristos, refuzând să se căsătorească. Datorită virtuții și credinței sale, a fost rânduită diaconiță a Bisericii din Roma la vârsta de doar 15 ani.
A fost supusă persecuțiilor pentru că a refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni. Dusă în templul zeului Apolo, s-a rugat lui Hristos, iar în urma rugăciunii sale un cutremur a distrus o parte din templu și statuile zeului. În altă zi, a fost condusă la templul zeiței Artemis, unde, potrivit scrierilor creștine, fulgerele au coborât din cer și au mistuit templul.
„Sfânta Tatiana a fost aruncată în temniță, unde toată noaptea rugându-se și cântând, lumina cerească o acoperea și îngerii lui Dumnezeu cântau împreună cu dânsa; iar a doua zi, scoțând-o iarăși la judecată, se arăta cu corpul mai sănătoasă și cu fața mai frumoasă ca mai înainte, încât s-au mirat toți, deși cu cuvinte amăgitoare o îndemnau să se plece la un gând cu ei și să aducă jertfă zeiței Artemis”, relatează Doxologia.

După ce a fost supusă la numeroase chinuri, printre care aruncarea în foc, înfometarea, scoaterea ochilor, tăierea sânilor și biciuirea, a fost judecată și condamnată la moarte, martiriul făcându-se prin tăierea capului.
Moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana au fost aduse de boierii Craiovești, după cucerirea Constantinopolului, la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. În prezent, capul sfintei este păstrat la Catedrala Mitropolitană din Craiova, în aceeași raclă cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.
Tot duminică, 12 ianuarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea următorilor sfinți:
- Sfânta Muceniță Eutasia;
- Sfântul Mucenic Petru Avesalonitul;
- Sfântul Mucenic Mertie;
- Sfântul Cuvios Ilie, făcătorul de minuni;
- cei opt Sfinți Mucenici din Niceea;
- Sfântul Mucenic Teodor al Evhaitelor;
- Sfânta Cuvioasă Teodosia din Alexandria;
- Sfântul Mucenic Alexandru.

De asemenea, Icoana Maicii Domnului „a Imnului Acatist” și Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa) sunt cinstite la aceeași dată:



Surse: CrestinOrtodox.ro, Doxologia; foto-credit: J. Stacevičiaus / LRT nuotr., Doxologia
Citește și: ✝ Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, întemeietorul vieții de obște; Sf. Cuv. Vitalie - Praznicul zilei de 11 ianuarie
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
