În acestă dimineaţă, în parcul de la Sala Sporturilor a fost găsită o tânără spânzurată.
Tânăra avea 24 de ani şi a recurs la acest gest chiar de ziua ei, numele ei fiind Gabriela. Familia o căuta încă de miercuri seară când nu a mai ajuns acasă. Din primele verificări se pare că nu a mai avut tentative de sinucidere, dar a fost internată la secţia de psihiatrie de pe Buna Vestire.
“În jurul orei 7.00 s-a primit un apel la 112 prin care un bărbat a sesizat că în parcul din zona Sala Sporturilor este cadavrul unei tinere. Poliţiştii veniţi la faţa locului au constatat că este vorba de o tânără de 24 de ani, cadavrul fiind dus la SML în vederea efectuării necropsiei. Ancheta se desfăşoară sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti”, ne-a declarat Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt la IJP Prahova.