Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

alimente uniunea europeana15 500 de ploieşteni vor primi, de săptămâna viitoare, ajutoare alimentare provenite din stocurile Uniunii Europene. Produsele vor fi distribuite de către Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti.


Având în vedere numărul mare de beneficiari, reprezentanţii ASSC vor trimite, săptămânal, câte 1 000 de invitaţii, în ordine alfabetică, beneficiarilor de ajutoare alimentare care au dreptul la pachetele cu produse provenite de la Uniunea Europeană.
La ridicarea produselor de la sediul ASSC Ploieşti, beneficiarii sunt obligaţi să prezinte în original actul de identitate: buletinul, cartea de intentitate sau certificatul de naştere. Dacă beneficiarul nu se poate deplasa, atunci se poate delega o altă persoană care va prezenta actul de identitate în original, atât al beneficiarului, cât şi al împuternicitului. De asemenea, beneficiarii sau delegaţii acestora trebuie să prezinte, la ridicarea produselor, invitaţia şi chiar plicul în care a sosit anunţul, asta pentru ca reprezentanţii primăriei să fie siguri că invitaţiile nu au fost multiplicate ilegal.
Ajutoarele alimentare vor fi distribuite după următorul program: de luni până joi: între orele 08.30 – 16.00, iar vineri: între orele 08.30 – 13.30. Municipalitatea face apel la săraci să vină pregătiţi cu suficiente sacoşe pentru a putea transporta întreaga cantitate de alimente care le este distribuită: aproximativ 40 de kilograme de produse pentru fiecare familie.

Back To Top