Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ceai de zis - episodul 4
Categorie: Actual
  • „Ceai de zis”, podcastul unde tinerii își fac vocea auzită, și-a lansat miercuri, 9 aprilie, cel de-al patrulea episod.

  • Invitatele speciale ale acestei ediții sunt Alexandra Stancovici și Iustina Stoica, reprezentante ale Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) București.

 

„În acest episod special, stăm de vorbă cu reprezentanți ai ASCOR București. Discutăm despre rolul credinței în viața tinerilor, despre cum poți găsi echilibru între spiritualitate și viața de zi cu zi, dar și despre comunitatea ASCOR, proiectele lor și cum arată implicarea activă a studenților în societate.

Vorbim sincer despre valorile care ne țin ancorați, despre prietenie, căutarea sensului și despre cum credința poate fi un sprijin real în momentele-cheie ale vieții”, transmite echipa de producție a podcastului Ceai de zis.

 

De asemenea, cele două reprezentante ale asociației prezente în studioul Ceai de zis abordează, în discuția cu realizatorii Bianca Movileanu și Ștefan Petre, subiectul crosului caritabil „Pași mari pentru inimi mici”, pe care ASCOR București îl organizează pe 3 mai.

 

Citește și: Crosul caritabil „Pași mari pentru inimi mici” - ajutor pentru copiii internați la Institutul Clinic Fundeni

 

Asociația Studenților Creștini-Ortodocși din România (ASCOR) a fost înființată pe 14 iunie 1990, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este o organizație cu caracter național, având filiale în marile centre universitare din România, printre care Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Baia-Mare, Iași, Suceava, Bacău, Galați și Constanța.

Misiunea ASCOR este de a promova credința creștină și spiritualitatea ortodoxă, inspirată fiind de învățăturile părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Obiectul de activitate propus constă în următoarele: implicarea în viața pastoral-misionară a parohiilor și eparhiilor, încurajarea dialogului între credință și cultură, promovarea valorilor moralei creștine și desfășurarea de activități filantropice, inițiativă din care face parte și crosul „Pași mari pentru inimi mici”. ASCOR urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor și conștientizarea îndatoririlor pe care aceștia le au față de Biserică, neam şi familie.

     
Back To Top
    Follow us!
    Copy Link