- Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărârea definitivă prin care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este achitat în dosarul în care era acuzat de procurorii DNA că ar fi primit 800.000 de euro de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul adoptării unor hotărâri de Guvern favorabile acesteia.
- „Această decizie nu este doar o achitare juridică, ci o reparație morală. Ea restabilește onoarea unui om care a servit România cu loialitate și responsabilitate, și care, timp de ani de zile, a fost supus unei campanii susținute de discreditare”, a reacționat fostul premier după anunțarea hotărârii definitive a instanței.
Dosarul, trimis în judecată de DNA în martie 2021, se referea la hotărâri adoptate în anul 2008 de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
„În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de intimatul inculpat Berteanu Petru împotriva sentinţei nr. 476 din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 619/1/2021, privind pe intimatul inculpat Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton şi pe persoana interesată Teodorescu Ştefan Bogdan. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă intimatul inculpat Berteanu Petru la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2025”, se arată în decizia ÎCCJ.
Citiți și: Dosarul de luare de mită al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA
„Astăzi, 2 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt unei perioade apăsătoare din viața mea și a pronunțat o decizie definitivă de achitare, stabilind în mod clar că acuzațiile formulate de DNA au fost complet nefondate. Presupusa faptă nu a existat, iar adevărul a ieșit la lumină.
Această decizie nu este doar o achitare juridică, ci o reparație morală. Ea restabilește onoarea unui om care a servit România cu loialitate și responsabilitate, și care, timp de ani de zile, a fost supus unei campanii susținute de discreditare.
Am fost târât într-un lung proces, într-o luptă în care am fost acuzat pe nedrept, în baza unor speculații lipsite de temei. Justiția, prin vocea instanței supreme, a arătat limpede că nu a existat nicio solicitare, nicio primire de fonduri ilegale, nicio faptă care să aducă atingere funcției de Prim-Ministru pe care am deținut-o. Toate acuzațiile s-au prăbușit în fața dovezilor și a unei analize riguroase realizate de completurile de judecători.
Este o eliberare, o încheiere dureroasă a unei etape în care am suportat nu doar atacuri publice, ci și o presiune emoțională greu de descris. Familia mea a fost afectată, iar reputația mea a fost pusă la îndoială fără justificare.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și au crezut în mine. Lor le datorez puterea de a fi mers până la capăt, cu fruntea sus. Verdictul de astăzi este, de fapt, o victorie a adevărului asupra nedreptății, un semnal că statul de drept trebuie să protejeze cetățenii de abuz și nu să-i sacrifice pentru agende obscure.
Din păcate, în ultimii 20 de ani, ceea ce s-a numit stat de drept în România a fost, adesea, doar o parodie – un decor fragil în spatele căruia au acționat interese politice și rețele de putere ilegitime. Într-o democrație reală, statul de drept funcționează pentru a proteja cetățenii. Au fost prea mulți cei trecuți prin acest malaxor al justiției folosite ca instrument de represiune. Grupuri politico-mafiote, incapabile să câștige încrederea românilor pe cale democratică, au încercat să elimine oamenii incomozi prin dosare fabricate și campanii de discreditare. Această practică toxică trebuie să înceteze.
România are nevoie de dreptate, de curaj, nu de manipulare. De oameni liberi, nu de figuranți ai unei democrații mimate”, a reacționat Călin Popescu Tăriceanu după anunțarea hotărârii definitive a instanței.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană