- Polițiștii IJP Prahova fac descinderi, marți dimineață, la 10 adrese din Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată.
Acțiunile sunt parte din serie de percheziții organizate în a doua zi a Operațiunii Jupiter, demarate luni la nivel național și coordonate de Parchetul General și IGPR.
În această speță s-a stabilit faptul că „două persoane cercetate pentru comiterea faptei, în perioada februarie 2024 - prezent, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin închirierea în regim hotelier a unor apartamente pe care aceștia le-ar deține, în municipiul Ploiești, apartamente în care persoanele vătămate ar fi practicat prostituția. În urma acestor activități, persoanele în cauză ar fi obținut mai multe foloase materiale”.
Imagini din timpul perchezițiilor >>> VIDEO AICI
Cele două persoane vor fi conduse la audieri.
Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, secțiilor nr. 1 și 2 de Poliție Ploiești, Biroului de Combatere a Furturilor din Locuință Ploiești, precum și jandarmilor Grupării Mobilă de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești.
Operațiunea Jupiter, ziua 2: Peste 350 de percheziții au loc și astăzi, în aproape 100 de cauze penale
„În cursul zilei de astăzi, 3 iunie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în cadrul Operațiunii JUPITER, se desfășoară, simultan, la nivel național, un număr de 356 de percheziții domiciliare, fiind puse în executare 63 de mandate de aducere, în 98 de dosare penale aflate în supravegherea parchetelor din subordinea Ministerului Public.
Activitățile vizează cauze penale complexe care acoperă o gamă extinsă de infracțiuni, printre care: evaziune fiscală, înșelăciune, spălare de bani, obținere ilegală de fonduri, fals în declarații, uz de fals, contrafacere, delapidare, proxenetism, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, falsificarea de instrumente oficiale, desfășurarea de jocuri de noroc fără licență, infracțiuni fiscale și de mediu, trafic de influență, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt calificat, tâlhărie, lipsire de libertate, șantaj, acces ilegal la sisteme informatice, incendierea și gestionarea ilegală a deșeurilor, fals intelectual, influențarea declarațiilor și transportul ilegal de materiale lemnoase”, a anunțat Parchetul General.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană