- Evenimentul rutier s-a produs luni seară, în jurul orei 20.30, pe Calea Doftanei din municipiul Câmpina.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în accident a fost implicat un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Câmpina, care la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un arbore aflat în afara părții carosabile.
Un minor de 17 ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Tânărul care s-a aflat la volan a fost găsit ulterior de polițiști.
„La scurt timp după producerea evenimentului rutier, în urma unor activități investigativ-operative, persoana aflată la volan a fost identificată ca fiind un bărbat de 32 de ani, din municipiul Câmpina.
Verificările efectuate în bazele de date au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde, în prezența cadrelor medicale, a refuzat și prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unităţii de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive”, a menționat IJP Prahova.
Citiți și: Carambol pe DN1B. Patru mașini implicate într-un accident în apropiere de Ploiești
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, refuz recoltare de mostre biologice de sânge, părăsirea locului accidentului si vătămare corporală din culpă.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană