- Un bilanț dat publicității marți de Curtea de Apel Ploiești scoate în evidență numărul mare de dosare înregistrat la nivelul acestei instanțe și al celor subordonate, în raport cu deficitul de magistrați.
- Precizările sunt făcute într-un context mai amplu, la o zi după ce președinții curților de apel din toată țara au reclamat discursul public „bazat pe manipulare şi dezinformare, îndreptat împotriva judecătorilor”.
Potrivit cifrelor publicate astăzi, Curtea de Apel Ploiești și instanțele judecătorești din circumscripția sa teritorială (tribunale și judecătorii arondate) au avut de soluționat, în anul 2024, un număr total de 238438 dosare, în creștere cu 35667 dosare, adică 17,58% în plus față de volumul de activitate înregistrat în anul 2023, număr gestionat cu „o medie de 259,3 judecători ce au funcționat efectiv în cadrul instanțelor enumerate, în contextul unei scheme totale de 358 de posturi, rezultând o încărcătură medie/judecător de 1031,3 dosare, raportată la volumul adiționat”. „În primul semestru al anului 2025, Curtea de Apel Ploiești și instanțele judecătorești din circumscripția sa teritorială (tribunale și judecătorii arondate) au avut de soluționat un număr total de 152817 dosare, gestionate cu o medie de 271,8 judecători ce au funcționat efectiv în cadrul instanțelor enumerate, rezultând o încărcătură medie/judecător de 651,9 dosare, raportată la volumul adiționat”, completează reprezentanții instanței.
Mai puțin de jumătate din posturile de judecători sunt ocupate, la Tribunalul Prahova. Judecătoria Câmpina - peste 1.900 dosare/judecător, în 2024
Aceștia spun că Tribunalul Prahova și Tribunalul Buzău se confruntă cu cele mai grave situații.
„În anul 2024, Tribunalul Prahova a funcționat efectiv o medie de 23,6 judecători, raportat la o schemă de 54 de posturi de judecător, ceea ce a condus la o încărcătură de 1.461 cauze/judecător. Numărul exagerat de mare de posturi vacante a determinat o încărcare a activității judecătorilor în funcție cu 129% față de situația ideală, în care schema ar fi fost completă – diferența fiind de 822 dosare suplimentare/judecător. Chiar dacă, urmare a demersurilor multiple realizate de conducerea Tribunalului Prahova și a concursurilor de promovare în funcții de execuție, situația încadrării cu judecători s-a îmbunătățit considerabil, totuși, la data de 1 iulie 2025, din cele 54 de posturi de judecător prevăzute la instanța în discuție, sunt ocupate doar 35 de posturi, fiind vacante 19 asemenea posturi.
Cu referire la Tribunalul Buzău, în anul 2024, a funcționat efectiv cu o medie de 17,3 judecători (din 32 prevăzuți în schema de personal), rezultând o încărcătură de 1.197 cauze/judecător, superioară încărcăturii medii înregistrate la nivel național, de 982,3 dosare/judecător. Și la Tribunalul Buzău s-a ameliorat situația deficitului de judecători, figurând, la data de 1 iulie 2025, cu un număr de 11 posturi vacante.
Desigur că această situație deficitară a resurselor de judecători a produs consecințe serioase asupra eficienței instanțelor vizate, a calității actului de justiție și a încrederii publicului în sistemul judiciar. Deloc de neglijat este efectul suprasolicitării judecătorilor, prin apariția stresului profesional cronic, a epuizării, crescând riscul de decizii luate sub presiune și de scădere a obiectivității, cu consecința scăderii atractivității profesiei, ceea ce agravează deficitul de personal”, au informat reprezentanții CA Ploiești.
Citiți și: Curtea de Apel Ploiești publică lista salariilor primite de judecători: „Referirile din spațiul public, în care se vehiculează veniturile brute, au caracter tendențios”
Bilanțul face referire și la situația din celelalte instanțe aglomerate, aflate în raza teritorială a Curții de Apel Ploiești. Cinci judecătorii au avut anul trecut încărcături mai mari decât încărcătura medie/judecător determinată la nivel național – de 1519 dosare/judecător, respectiv:
- Judecătoria Câmpina, care a înregistrat, în perioada de referință, o încărcătură medie/judecător de 1903,3 dosare, funcționând cu o medie de 10,1 judecători dintr-o schemă de 14 posturi;
- Judecătoria Râmnicu Sărat, care a înregistrat o încărcătură medie/judecător de 1800 dosare, funcționând cu o medie de 5,5 judecători dintr-o schemă de 7 posturi;
- Judecătoria Găești, care a înregistrat o încărcătură medie/judecător de 1687 dosare, funcționând cu o medie de 6,7 judecători dintr-o schemă de 9 posturi;
- Judecătoria Răcari, care a înregistrat o încărcătură medie/judecător de 1675,3 dosare, funcționând cu o medie de 5,8 judecători dintr-o schemă de 7 posturi;
- Judecătoria Mizil, care a înregistrat o încărcătură medie/judecător de 1622,9 dosare, funcționând cu o medie de 5,9 judecători dintr-o schemă de 7 posturi.
Citiți și: Curtea de Apel Ploiești: Vârsta medie de pensionare pentru judecători a scăzut la 52 de ani, comparabilă cu a categoriilor care beneficiază de grupe speciale de muncă
„Este adevărat faptul că, în aparență, niciuna dintre judecătoriile din raza teritorială a Curții de Apel Ploiești nu s-a confruntat și nu se confruntă cu o situație foarte gravă din perspectiva ocupării posturilor de judecător, fără, însă, a putea fi ignorat aspectul încadrării, fie prin Institutul Național al Magistraturii, fie prin admitere directă, a unui număr considerabil de judecători cu experiență profesională redusă care trebuie să gestioneze o cantitate mare de dosare, cu obiecte foarte diverse și, uneori, deosebit de complexe. Cu titlu de exemplu, la Judecătoria Ploiești, din cei 45 de judecători care funcționează efectiv, 13 judecători definitivi și 4 judecători stagiari și-au început activitatea în luna mai 2025, iar, la Judecătoria Buzău, din cele 27 de posturi ocupate efectiv, 4 judecători și-au început activitatea în luna mai 2025, iar alți 4 în luna iunie 2025.
Datele prezentate evidențiază o volumul semnificativ de muncă al judecătorilor, în numeroase instanțe, încărcătura de dosare pe judecător depășind cu mult limitele rezonabile, ceea ce influențează negativ atât calitatea actului de justiție, cât și sănătatea fizică și mentală a personalului implicat”, mai punctează reprezentanții Curții de Apel Ploiești.
Citiți și: Magistrații se revoltă împotriva discursului public „bazat pe manipulare şi dezinformare, îndreptat împotriva judecătorilor”. Scrisoare deschisă a șefilor curților de apel din toată țara
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană