Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

autostrada intrare interzisDacă despre tronsonul de autostradă momentan-inutil Centura Bucureşti-Ploieşti s-a tot vorbit, făcându-se propagandă cu tăieri de panglică pentru fiecare milimetru inaugurat, continuarea proiectului de infrastructură către Braşov rămâne o poveste de adormit copiii.

Nici în 2013 nu avem certitudinea că se va demara, măcar, construirea vreunui metru în plus din A3.

Încă o dovadă că statul român construieşte autostrăzi, de 23 de ani, numai cu pixul pe hârtie, reprezintă inclusiv portalul CNADNR, unde autostrăzile apar construite sau cu şantierele deschise, în timp ce, în realitate, nu sunt demarate nici măcar procedurile de achiziţie pentru tronsoanele respective.

Tronsonul Ploieşti-Comarnic apare notat pe site-ul prăfuit al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România cu termen de începere a lucrărilor 2010. Toţi prahovenii ştiu că autostrada amintită nu există nici măcar la stadiul de proiect aprobat. Nu sunt făcute contracte de achiziţie pentru desemnarea unui constructor, fie el concesionar sau simplu executant, nu sunt făcute expropieri – nimic. Însă, pe site-ul CNADNR, proiectul construcţiei tronsonului A3 Ploieşti-Comarnic (km 62 + 000, km 110 + 600) are termen de începere 2010.

Cei 48,6 kilometri par a fi finanţaţi prin concesiune, conform oficialilor CNADNR, cu o valoare totală a proiectului ce se ridică la suma de 379, 41 milioane de euro.

Statul consumă deja bani cu proiectul. Singurii care muncesc la autostradă sunt consultanţii

Avem, pe site-ul instituţiei, trecut şi un consultant care se ocupă de proiect, respectiv Asocierea Louis Berger Sas, Louis Berger Group, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii şi Credinvest International.

Concesiune sau licitaţie deschisă ?– totul e în ceaţă

La stadiul „fizic" actual al lucrării, totul e trecut la timpul viitor, până şi activitatea consultantului: „Consultantul tehnic, juridic şi financiar va elabora "Studiul de fundamentare" a deciziei de concesionare. În funcţie de rezultatele "Studiului de fundamentare" se vor derula procedurile privind modalitatea de achiziţie publică: concesiune sau licitaţie deschisă".
Deci, cum spuneam, nu avem, de fapt, nimic. Nici măcar modul în care va fi construit tronsonul nu este, în 2013, clar – concesiune sau licitaţie.

Pe de altă parte, la capitolul „Garanţia lucrării", apare, din nou, termenul de concesiune: „Tronsonul de autostradă va fi operat şi întreţinut de către viitorul concesionar. Perioada de garanţie este inclusă în durata viitorului contract de concesiune".
Aţi înţeles ceva din comunicarea de pe site-ul CNADNR? Nimic, nimic? Nici noi.

Singurul lucru cert la viitorul tronson Ploieşti-Comarnic este numărul de poduri, viaducte şi alte lucrări ce urmează a fi implementate: „9 Pasaje la intersecţii denivelate:9 Pasarele pietonale: 7 Noduri rutiere: 2".

De fapt, rectific: nici acestea nu sunt sigure, pentru că, desigur, cum proiectul nu va fi gata în guvernarea asta, este posibil ca viitorul ministru să schimbe consultanţii, proiectanţii şi, implicit, întregul desen al autostrăzii. Vă doresc drum bun!

Back To Top