Municipalitatea ploieșteană a premiat joi „excelența în educație” și le-a oferit distincții elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale incluse în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.
Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru festiv, la Teatrul „Toma Caragiu”, reunind elevi premiați la olimpiadele și concursurile din anul școlar trecut, precum și profesori, părinți și reprezentanți ai autorităților locale.

În cadrul evenimentului, primarul Mihai Polițeanu și-a exprimat aprecierea pentru toți cei care au demonstrat „pasiune, perseverență și performanță”, acordând două dintre cele mai importante distincții ale anului:
- „Elevul Anului 2025” – Păun Victor Andrei,
- „Profesorul Anului 2025” – prof. Constantinescu Manon,
ambii reprezentând Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.
În total, 500 de elevi și profesori ploieșteni au fost premiați cu diplome de excelență și premii în bani, în semn de recunoaștere pentru implicarea, efortul și rezultatele excepționale obținute în anul școlar precedent. Valoarea totală a premiilor a fost de 100.000 lei, fondurile fiind asigurate din bugetul local.
