- Guvernul a adoptat, joi, un proiect pentru modificarea și completarea mai multor acte normative care, la propunerea Ministerului Justiției, a vizat și reglementările privind exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, respectiv legislația privind organizarea și funcționarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
- Proiectul introduce un cadru juridic unitar și detaliat privind restricțiile pre- și post-angajare pentru persoanele care urmează să dețină, dețin sau au deținut funcții sau demnități publice.
- Obiectivul este prevenirea cazurilor de conflict de interese sau corupție.
Inițiativa legislativă include o serie de restricții ce vor fi impuse funcționarilor publici, în scopul consolidării integrității și asigurării unui climat de imparțialitate și transparență în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat, în conformitate cu standardele internaționale în materie, inclusiv cu recomandările OCDE privind prevenirea fenomenului migrației între sectorul public și privat și asigurarea integrității în serviciul public.
Actul normativ reglementează explicit atât restricțiile pre-angajare, cât și cele post-angajare pentru categoriile de personal din sistemul de stat vizate de acest act normativ, introducând obligația depunerii de declarații pe propria răspundere atât la data numirii sau alegerii în funcție, cât și la data încheierii mandatului sau a încetării activității, menționează reprezentanții Guvernului.
„Proiectul de lege introduce un cadru juridic unitar privind restricții pre- și post- angajare pentru mai multe categorii de persoane.
În primul rând, sigur, este vorba despre demnitari, începând cu prim-ministrul, miniștri, secretar general al Guvernului, consilieri, dar continuând și cu personalul contractual de la cabinetele demnitarilor. Din momentul intrării în vigoare a acestei legi, ei au la dispoziție 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcție să depună o declarație pe propria răspundere în care să precizeze angajările anterioare aferente ultimelor 12 luni, obligații care îi vizează atât pe cei cu funcții publice de conducere, cât și, cum vă spuneam, personalul contractual. La finalul mandatului sau al contractului, post-angajare, au obligația nu numai de a păstra confidențialitatea, dar și de a notifica intenția de a desfășura activități profesionale remunerate sau nu, la o persoană juridică de drept privat, în contextul în care activitățile respective sunt prezumate că ar putea genera o stare de conflict în raport cu atribuțiile deținute anterior. Ei trebuie să notifice această intenție de a desfășura aceste activități. ANI evaluează situația și emite un aviz. A desfășura o asemenea activitate post-mandat fără notificare sau fără aviz, duce la sancțiuni contravenționale semnificative până la 10.000 de lei. Deci, este o măsură de integritate care privește perioada ante-intrare în mandat, respectiv contract, și post-. Este ceea ce în alte țări se cunoaște drept sistemul de combatere a ușilor batante, adică ai fost într-o companie, te duci și îi servești interesele din funcție, ieși dintr-o funcție și te întorci la compania respectivă și îi servești interesele. Deci, aceasta a fost trimisă în Parlament”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Reprezentanții Guvernului au subliniat, la rândul lor, că aceste urmăresc „prevenirea conflictelor de interese și a corupției, contribuind astfel la consolidarea integrității în sectorul public și a încrederii cetățenilor în administrația publică, precum și la protejarea interesului public împotriva influențelor și intereselor private nelegitime”.
Proiectul de lege, adoptat de Guvern, va fi transmis Parlamentului, cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană