Ștefan-Cristian Petre, redactor al publicației Actualitatea Prahoveană și student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, a fost premiat vinerea trecută la Gala Tineretului Prahovean – ediția a III-a, la secțiunea „Tineri care inspiră”.
Distincția a venit ca o recunoaștere a implicării sale constante în proiecte educaționale, culturale, jurnalistice și artistice, dar și ca un rezultat al activității sale în comunitate din ultimii ani.
Ștefan (care va împlini 20 de ani în luna decembrie) și-a început activitatea în redacție în anul 2023 și face parte, de la începutul anului trecut, din echipa Actualitatea Prahoveană – titlu apărut în 2007 în piața mass-media din Prahova, reprezentând, în acest moment, una dintre puținele publicații din județ cu o abordare editorială echilibrată, încadrată în zona Quality.

Ștefan Petre este absolvent al Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și, de asemenea, redactor-șef al publicației de tineret Ploieștiul Nostru, gazdă a podcastului Ceai de zis și copywriter în echipa de comunicare Zbor România.
Este primul jurnalist din Prahova care a reușit să introducă un site local în ediția britanică a Google Trends și a redactat articole preluate de publicații de renume național, precum Edupedu, G4Media și Agerpres. Mai mult, a fost distins și la ediția a II-a a Galei Tineretului Prahovean, desfășurată în 2024, unde a primit premiul „Media Award”.
Articolele redactate și publicate de acesta se înscriu în diverse teme de interes public, de la inițiative ale tinerilor și acțiuni sociale, caritabile sau de voluntariat la interviuri exclusive, evenimente muzicale și sportive. CV-ul complet al colegului nostru și o parte din materialele de autor publicate de acesta, începând din ianuarie 2023, se regăsesc aici: https://linktr.ee/stefan.petre_redactor.

Pe lângă activitatea sa ca redactor și voluntar în cadrul mai multor ONG-uri din Ploiești, precum Fundația Județeană pentru Tineret Prahova sau MasterPeace România, Ștefan Petre se ocupă și cu muzica rap, sub numele de scenă Ștefan P3. Și-a lansat primul single în 2023, continuând cu piese proprii, colaborări și apariții live care l-au purtat de la festivaluri mari precum SAGA, Hustle Festival și Boovie până la lansarea EP-ului de debut „SUPERSTAR” și la câștigarea unui titlu național la freestyle.
Pe tot parcursul anului trecut, a fost vocea imnului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024 și l-a interpretat în cele mai importante momente ale acestui program.

Ștefan-Cristian Petre, „tânărul care inspiră”, a transmis un apel către comunitate
În discursul susținut pe scena de la Palatul Culturii din Ploiești, Ștefan a subliniat că premiul obținut nu reprezintă doar o validare personală, ci și o responsabilitate. Tânărul a spus că inspirația nu poate exista în absența sprijinului și oportunităților și a evidențiat importanța oamenilor care cred în tineri, îi îndrumă și le oferă șansa de a se afirma, transmițând o serie de mulțumiri pentru apropiații care i-au fost alături în parcursul său - familie, prieteni și mentori.
A vorbit despre începuturile sale din liceu, când a devenit președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „I. L. Caragiale” - moment pe care l-a descris drept primul pas real spre implicarea civică. Un rol important l-a avut profesoara sa de limba română, Nicoleta Deaconu, pe care a numit-o „mentorul care m-a transformat”. Ulterior, proiecte precum Wild Ink Creative Writing Club, colaborarea cu MasterPeace România, implicarea în campanii umanitare, precum și activitatea sa jurnalistică i-au devenit definitorii în formare, potrivit acestuia.

De asemenea, Ștefan a mulțumit redacției Actualitatea Prahoveană și colegilor. „Aici am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii respectat și pus în valoare într-o redacție”, a spus acesta.
Un moment important al discursului a fost dedicat programului „Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024”, pe care l-a numit „un program prin care visurile tinerilor din acest oraș au prins contur, care a format efectiv o generație de tineri”. A amintit că peste 1000 de voluntari și peste 150.000 de participanți au fost implicați în cele aproape 700 de activități derulate în cadrul programului, iar mesajul principal pe care Ștefan a pus accentul a fost că această energie nu trebuie lăsată să se stingă.
Tânărul premiat a lansat și un apel către societatea civilă din Ploiești, îndemnând la colaborare, continuitate și responsabilitate față de noile generații, și le-a mulțumit oamenilor din spatele programului: Mihaela Tătaru, Radu Simionescu, Niko Iliescu, Mădălin Chivu, Ștefi Tătaru, Alex Iliescu și „întregii echipe care a dus Ploieștiul la cel mai înalt nivel”.

„Am scris ÎMPREUNĂ istoria comunității noastre. Și «depinde doar de noi să n-o lăsăm a nimănui» (n.r. citat din imnul Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024), nu? (...) Îmi doresc din suflet ca generațiile viitoare să aibă parte de inițiative care să îi pună în valoare așa cum ne-a pus și pe noi acest program. Pentru că și ei merită asta și pentru că tocmai s-a demonstrat că se poate.
Remarc cu tristețe că societatea civilă de aici, din Ploiești, e într-un oarecare proces de polarizare. Cred cu tărie, în continuare, că implicarea comunitară și acțiunile de voluntariat, asociațiile, fundațiile, cluburile, grupurile informale vin exact cu componenta asta practică, de implicare activă, de care sistemul educațional de la noi uită destul de des, din păcate. Și mai cred că societatea civilă e despre colaborare, despre respect, despre a face lucruri pentru comunitate. Vreau să tratați mesajul meu ca pe un apel la conștientizare. Vreau să nu uităm de unde am plecat, să apreciem, să mulțumim mai des și să continuăm să urmărim cu toții scopurile pe care le-am avut inițial.

Anul de Ploiești - Capitala Tineretului e una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am trăit în cei aproape 20 de ani ai mei. Spuneam mai devreme că a fost un vis frumos. Din păcate însă, acum îmi pare un vis foarte îndepărtat. Vreau să lansez o serie de întrebări la care să răspundă fiecare dintre voi în mintea lui:
- Cum au mers lucrurile atât de bine în anul de Capitala Tineretului și cum menținem Ploieștiul la același nivel?
- Ce facem pentru tinerii care vin după noi?
- De ce lăsăm oamenii să uite ce a fost?
Chiar cred în capacitatea ONG-urilor din Ploiești de a lucra împreună, de a sta la aceeași masă și de a dezvolta planuri care să continue să inspire tinerii din oraș. Evenimente, proiecte, programe de asemenea amploare cum au fost în ultimii ani în Ploiești nu se întâmplă fără o echipă dedicată, ambițioasă, dornică să contribuie la schimbare și care iubește ceea ce face.”

Discursul s-a încheiat cu un mesaj adresat tuturor celor care cred în potențialul tinerilor:
„O să iau asta ca pe o responsabilitate a mea, ca «tânăr care inspiră». Hai să inspirăm cu toții. Să ne gândim la tot ce a fost frumos, să discernem lucrurile și să ne păstrăm dedicarea, implicarea și spiritul de schimbare. (...)
Dacă suntem de acord cu toții că anul de Capitală a Tineretului a fost un vis frumos, atunci poate că e datoria noastră să fim cei care îl trezesc la realitate - din nou. Pentru cei care vin după noi. Pentru fiecare tânăr din Ploiești care merită să fie văzut. Ploiești, let’s keep playing!”, a mai spus Ștefan-Cristian Petre, premiat la Gala Tineretului Prahovean 2025.
Tânărul a continuat seara într-un mod care îl definește la fel de bine ca jurnalismul: prin muzică. Imediat după momentul de pe scenă, a interpretat imnul „Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024”, într-o variantă live care a stârnit aplauze îndelungate din partea publicului.

De asemenea, la finalul galei, Ștefan P3 a susținut un scurt moment artistic, în cadrul căruia a cântat câteva dintre melodiile sale. Mini-concertul a închis seara într-o atmosferă caldă, de comunitate, și a adus pe scena Palatului Culturii un mesaj muzical despre continuitate, energie și identitate.
Discursul lui Ștefan-Cristian Petre (Ștefan P3) poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube al publicației Actualitatea Prahoveană:
Citește și: Prahovenii de la MasterPeace România, „apărători activi ai adevărului” în Grecia
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană