- Pompierii prahoveni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei grădinițe din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov.
- Toți cei 29 de copii și cele două cadre didactice aflate în unitatea de învățământ s-au autoevacuat în siguranță, fără a exista persoane rănite.
UPDATE / Incendiul de la grădinița din Gornet-Cricov ar fi izbucnit din cauza unui cablu
UPDATE / Copiii sunt transportați de microbuzul școlar către domiciliu. Niciun preșcolar nu a necesitat ingrijiri.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova intervin, la această oră, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei grădinițe din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate importante forțe de intervenție. La locul incendiului acționează două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Urlați, o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Apostolache, precum și o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Mizil.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Prahova, incendiul se manifestă la nivelul acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. În momentul producerii incidentului, în grădiniță se aflau 29 de copii și două cadre didactice. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță înainte ca flăcările să se extindă, nefiind înregistrate victime. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor specifice de către specialiști.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile vor comunica informații suplimentare pe măsură ce operațiunea avansează.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană