Valurile succesive de prescrieri nu au produs doar efecte juridice. Au produs efecte politice, sociale și morale profunde. Au alimentat cinismul public și au consolidat convingerea că există două Românii: una pentru cetățeanul obișnuit și alta pentru șmecherii care au resursele necesare pentru a traversa un proces până la dispariția răspunderii penale.
Au urmat investigațiile jurnalistice. Au urmat dezvăluirile Recorder. Au urmat analize, dezbateri și întrebări legitime despre modul în care funcționează sistemul judiciar. Era momentul unei discuții sincere în care sistemul judiciar putea să recunoască faptul că există o problemă de încredere și că aceasta trebuie reparată.
Marile teme promovate în ultimii ani de la vârful sistemului par să fie aproape exclusiv două: apărarea și extinderea beneficiilor salariale ale magistraturii și combaterea criticilor venite din spațiul public. Pentru un observator exterior, imaginea este aproape halucinantă.
În timp ce societatea vorbește despre prescrieri, despre răspundere și despre funcționarea statului de drept, o parte importantă a discursului șefilor din Justiție pare concentrată pe salarii, beneficii, drepturi financiare și pe identificarea celor care critică sistemul.
În acest context, societatea s-a trezit în fața unui document de 76 de pagini al Secției pentru Judecători a CSM care identifică nominal jurnaliști, organizații civice, asociații profesionale și persoane publice care au criticat sistemul. Cum am ajuns de la dezbaterea despre prescrieri la dezbaterea despre cei care vorbesc despre prescrieri? Pentru că presa nu a prescris dosarele. ONG-urile nu au prescris dosarele. Societatea civilă nu a prescris dosarele. Criticii sistemului nu au produs criza de încredere. Ei au vorbit despre ea.
Într-o societate democratică, critica nu este un atac împotriva justiției. Critica este unul dintre mecanismele prin care justiția poate deveni mai bună.
România nu are nevoie de liste negre cu presa și societatea civilă. E incredibil că discutăm în acești termini în 2026.
România are nevoie de o justiție care să aibă curajul să privească în oglindă. Pentru că doar acolo se află răspunsul la întrebarea pe care milioane de români o pun de ani de zile: Cum am ajuns aici?
În final, remarc cu amărăciune că astăzi când filmez acest material suntem în 13 iunie și ne gândim la mineriadele post-revoluționare prin care comuniștii au confiscate puterea, au călcat în picioare libertățile și speranța de democrația și au băgat în spital și chiar ucis oameni. Totul pentru putere. Ce arc sinistru peste timp e ăsta în care în 2026 cel mai înalt for al Justiției Românești folosește, într-o poziție oficială, atenție!, un ton de sorginte fascistă, totalitară, fără nici o legătură cu subiectul real care nu pare să se resolve niciodată în țara asta. La fel ca și dosarele Mineriadelor, cel al Revoluției, și toate rănile rămase deschise de atâta amar de ani. Sebastian Ignat
Citește și Editorial Sebastian Ignat: TEHNOCRAȚIA IDIOCRAȚIEI
-
Vezi toate producțiile video APH:https://actualitateaprahoveana.ro/aph-tv
