- Locuitorii din Tulcea au fost avertiuzați, azi-noapte, prin RO-ALERT, după detectarea unei ținte la frontiera României cu Ucraina.
- Alarma a fost dată la câteva ore după ce autoritățile din Bulgaria au anunțat că o dronă s-a prăbușit în apropiere de granița cu țara noastră și a explodat aproape de obiective energetice.
O țintă aeriană, cel mai probabil o dronă, a fost depistată de radare azi-noapte. Potrivit MApN, aceasta a fost detectată la ora 23:35,în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.
„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert începând cu ora 00:22”, au precizat oficialii Ministerului, anunțând ulterior că ținta aeriană a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar după ce aceasta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina și nu a pătruns în spațiul aerian național.
Alerta aeriană a încetat la ora 00:48.
Incident la granița dintre România și Bulgaria. O dronă a explodat la Kardam
Premierul bulgar, Rumen Radev, a anunțat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, că o dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 8:10, și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, transmite BTA într-un material preluat de Agerpres.
Incidentul s-a produs în imediata apropiere a fostului punct de trecere a frontierei Kardam, între Bulgaria și România, și la circa un kilometru de stația de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan, a precizat Radev, menționând că drona s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui. Premierul bulgar a subliniat că drona nu fusese detectată nici în spațiul aerian românesc, nici în cel bulgar. „În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria. De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei. MApN monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare”, a transmis și Ministerul român al Apărării.
Ministerul Apărării de la Sofia a anunțat că drona care s-a prăbușit sâmbătă dimineața pe un câmp din Bulgaria la circa un kilometru de stația de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan este o dronă-momeală de tip Maya, un aparat de zbor „utilizat pe scară largă de forțele armate ucrainene”, a transmis ulterior AFP, potrivit Agerpres. „În prezent, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un incident deliberat”, a adăugat ministerul într-un comunicat, pe baza unei analize preliminare a epavei găsite pe un câmp situat foarte aproape de granița cu România.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană