- Un incident șocant a avut loc în weekend, într-o localitate din CLuj, după ce pe TikTok au fost distribuite informații false potrivit cărora o ambulanță „fură copii”.
- De această dată, vechiul mit al ambulanței negre a dus la un atac asupra unei autospeciale al cărei echipaj fusese chemat pentru a acorda asistență medicală unui pacient.
Echipajul de la ambulanță chemat în weekend să acorde îngrijiri unui pacient în Recea Cristur a fost atacat cu bâte, topoare şi pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”. Şoferul autospecialei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart şi a fost operat.
Trei persoane au fost inițial reținute. Ulterior, au fost identificate șapte persoane implicate în eveniment. Suspecții, cu vârste între 18 și 44 de ani, au fost arestați preventiv, a anunțat IJP Cluj luni dimineață.
„O minciună distribuită pe un telefon, prin rețele de socializare, a ajuns să însemne un salvator în sala de operație, un pacient pus în pericol și o ambulanță nouă scoasă temporar din serviciu.
Ambulanțele SAJ și SMURD și oamenii care lucrează pe ele au o singură misiune: să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ajutor și să salveze vieți.
Astăzi sunt alături de colegul nostru rănit și de întregul echipaj al SAJ Cluj, după ce ambulanța pe care acesta o conducea, aflată în misiune și transportând un pacient, a fost blocată și atacată, pe fondul informațiilor false răspândite în mediul online despre așa-zisa «ambulanță neagră care fură copii».
Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă. Iar dezinformarea care poate conduce la asemenea acte trebuie tratată cu maximă seriozitate de autorități, de platformele de socializare și de fiecare dintre noi.
O ambulanță care vine să salveze nu poate deveni ținta violenței din cauza unei minciuni răspândite online!” a reacționat, după cele întâmplate, dr. Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă”, a transmis, la rândul său, și ministrul interimar al Sănătății.
DSU: Informații false precum cele referitoare la presupuse „ambulanțe negre” care ar răpi sau „fura copii”, reapărute periodic în mediul online, nu pot fi tratate ca simple zvonuri lipsite de consecințe.
Reprezentanții DSU subliniază că „dezinformarea poate avea consecințe reale” și „atrage atenția în mod deosebit asupra pericolului reprezentat de răspândirea în spațiul public și pe platformele de socializare a unor informații false referitoare la activitatea ambulanțelor și a serviciilor de urgență”.
„Asemenea afirmații sunt false și profund periculoase. Ambulanțele SAJ și SMURD sunt mijloace operative ale sistemului de urgență, iar misiunile acestora sunt coordonate și monitorizate prin structurile de dispecerat ale sistemului integrat de urgență. Ele sunt trimise acolo unde există oameni care au nevoie de ajutor medical.
Informații false precum cele referitoare la presupuse «ambulanțe negre» care ar răpi sau «fura copii», reapărute periodic în mediul online, nu pot fi tratate ca simple zvonuri lipsite de consecințe. Atunci când asemenea falsuri ajung să determine persoane să blocheze, să amenințe sau să atace o ambulanță reală, aflată în misiune și transportând un pacient, dezinformarea depășește spațiul virtual și devine un risc concret pentru siguranța publică. Dezinformarea nu mai este doar o problemă a mediului online atunci când o minciună distribuită pe o platformă de socializare se transformă în violență în lumea reală.
În același timp, incidentul readuce în atenție responsabilitatea majoră pe care o au și operatorii platformelor de socializare în prevenirea amplificării și răspândirii informațiilor false susceptibile să genereze comportamente periculoase, acte de violență sau amenințări la adresa siguranței publice.
Facem, de aceea, un apel atât către utilizatorii rețelelor sociale să verifice informațiile înainte de a le distribui, cât și către operatorii platformelor digitale să trateze cu maximă responsabilitate conținutul fals care poate pune în pericol viața și integritatea persoanelor sau poate împiedica desfășurarea intervențiilor serviciilor de urgență.
Libertatea de exprimare trebuie protejată, însă răspândirea și amplificarea unor informații false care pot determina violență împotriva salvatorilor și pot împiedica acordarea asistenței medicale de urgență nu trebuie minimalizate.
Ceea ce începe ca o informație falsă distribuită pe un telefon se poate termina cu un salvator ajuns în sala de operație, un pacient pus în pericol și o ambulanță scoasă temporar din serviciu”, au mai transmis aceștia.
Citiți și: TikTok în România: 76% din conținutul fals provine de la zece conturi
Și Ministerul Sănătăţii a condamnat ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, provocat de dezinformări apărute pe platforme din social media, și a solicitat fermitate maximă din partea instituţiilor cu competenţe.
Foto: Facebook/ Europa Press RO
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană