- Forma finală a calendarului Evaluării Naționale de anul viitor a fost publicată de Ministerul Educației.
- De asemenea, marți a fost publicat și calendarul simulării examenului.
EXAMENE 2027. Ministerul Educației a publicat, marți, forma finală a calendarului examenului care va fi susținut, vara viitoare, de absolvenții de gimnaziu, dar și a simulării.
Pe 22 iunie 2027, candidații vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, iar pe 24 iunie - proba la Matematică.
Pentru elevii din partea minorităților naționale, pe 25 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Rezultatele vor fi afișate pe 30 iunie, până la ora 12:00. În aceeași zi, precum și pe 1 și 2 iulie, vor putea fi vizualizate lucrările scrise și se vor putea depune contestațiile. „Pentru o mai bună fundamentare a deciziei privind contestarea notei obținute la evaluarea inițială se menține posibilitatea vizualizării lucrărilor scrise după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații. Depunerea contestației nu este condiționată de vizualizarea lucrării”, precizează oficialii MEC.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 7 iulie.
Examene 2027 - calendarul simulării Evaluării Naționale
- 16 martie 2027 - Limba și literatura română - probă scrisă;
- 17 martie 2027 - Matematică - probă scrisă;
- 18 martie 2027 - Limba și literatura maternă - probă scrisă;
- 30 martie 2027 - Comunicarea rezultatelor
Citiți și: Noile manuale pentru clasa a IX-a sunt disponibile, dar deocamdată doar în format digital
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană