Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

malpraxisUn proiect al ministerului Sănătăţii prevede obligaţia, pentru întreg personalul medical, dar şi auxiliar, la încheierea unei poliţe de asigurare pentru malpraxis. Valoarea asigurării se încadrează între câţiva euro şi câteva sute de euro.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, „devine obligatorie asigurarea atât a medicilor, cât şi a întregului personal medical care este implicat în furnizarea serviciilor de sănătate". „Evident că în momentul în care va fi introdusă obligativitatea despăgubirilor civile, asiguratorii vor creşte valoarea poliţelor. Noi sperăm ca prin concurenţă lucrurile să nu ducă chiar la ceva nesustenabil (...), poliţele să poată fi susţinute de medici din salariile actuale, nu din plicuri şi alte foloase suplimentare. Avem discuţii destul de serioase în ce măsură instituţiile care angajează medicii ar putea plăti o bună parte din poliţa de asigurare. N-am reuşit să identificăm încă o anume suma", a declarat Petru Melinte, reprezentant al ministerului, pentru Agerpres.
.
În cazul producerii unei erori medicale, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă.

În prezent, „poliţele lor de malpraxis sunt în general la minimum şi se referă doar la daunele materiale care sunt mult reduse în comparaţie cu cele morale. De exemplu, pentru asistenţi poate să fie şi câţiva euro pe an", a mai precizat Petru Melinte care a susţinut şi că în România există aproximativ 200 de cazuri de malpraxis, cele mai multe rezolvate prin înţelegere cu pacienţii şi foarte puţine dintre ele au ajuns la nivel de instanţă.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a atras atenţia, recent, într-o intervenţie video în cadrul unei conferinţe privind medierea în cazurile de malpraxis medical, asupra problemei medicilor neasiguraţi. „Problema majoră a fost şi este faptul că medicii nu se asigură, iar pacienţii care au probleme din cauza unui malpraxis nu pot să obţină ce trebuie să obţină de la asigurări, acesta este motivul pentru care trebuie să modificăm modul de lucru. În al doilea rând este birocraţia foarte grea. (...) De multe ori cazurile ajungeau direct în instanţă şi atunci dura, populaţia era foarte nemulţumită", a susţinut Raed Arafat.

Noul proiect de lege mai prevede şi că medicii, pacienţii şi asiguratorii vor fi nevoiţi să negocieze înainte de a se adresa unui mediator sau de a face apel la instanţă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii urmăresc şi elaborarea unui Ordin comun cu alte ministere precum Ministerul Justiţiei, prin care să se plafoneze daunele morale care trebuie plătite de medici sau de instituţiile spitaliceşti în cazurile de malpraxis, mai titrează sursa citată.

Conform Uniunii Naţionale a Societăţii de Asigurare şi Reasigurare din România, numai daunele, fără cheltuielile de administrare, se ridică la 71% din cât încasează pentru asigurările de malpraxis şi cele de sănătate, iar cheltuielile de administrare ajung la peste 30%. Aceasta înseamnă că poliţele de malpraxis nu reprezintă o afacere profitabilă pentru asiguratori.

Medierea va fi obligatorie de la 1 august

„De la 1 august, dacă nu te-ai adresat mediatorului, nu poţi merge mai departe. Se poate continua procedura judiciară, dar trebuie să faci dovada că ai încercat această împăcare cu partea cealaltă. Împăcarea înseamnă că s-a ajuns la o soluţie comună pe care şi-o aleg părţile. În caz contrar, dacă eşti reclamant ai riscul să ţi se respingă ca inadmisibilă acţiunea, dar dacă acţiunea este deja începută judecătorul poate să constate atitudinea părţii celeilalte care refuză medierea", a declarat pentru Agerpres Elena Bustea, preşedinte al Asociaţiei Centrul Avocaţilor Mediatori.

În Germania, peste 80% din cazurile de malpraxis sunt rezolvate prin mediere şi doar 20% ajung în instanţe.

Back To Top