Categorie: Actual

ploaieAdministraţia Naţionala de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 20 mai - 1 iunie, în fiecare regiune a ţării.

Muntenia

Vremea va fi călduroasă în următoarele două zile, în medie, 31 de grade în cursul după-amiezelor şi 15 grade noaptea. În zilele următoare, un proces de răcire va aduce maximele diurne spre 22 de grade, în timp ce minimele nocturne vor scădea cu aproximativ 5 grade. După data de 27 mai, o nouă încălzire a vremii va determina temperaturi de 23 - 24 de grade ziua şi de 12 - 13 grade noaptea, care vor caracteriza un regim termic normal pentru sfârşitul lunii mai.

Se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, iar în jurul datei de 23 mai, ploile vor avea şi caracter torenţial.

Dobrogea

În zilele următoare, vremea va fi caldă, temperaturile maxime vor fi de 25 - 27 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 16 grade. Va urma o uşoară răcire, în întervalul 24-26 mai, când valorile diurne vor atinge 21 - 22 de grade, iar cele nocturne vor scădea spre 13 grade. După data de 27 mai, regimul termic va creşte usor, apropiindu-se de cel normal pentru ultima decadă a lunii mai.

Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii mai extinse va fi mai ridicată după data de 22 mai.

Moldova

Vremea se va răci treptat, atingând, de la 30 de grade, valori maxime de aproximativ 20 de grade în data de 24 mai, când şi minimele nocturne, în scădere cu circa 5 grade faţă de începutul intervalului, vor fi de 9 grade. Ulterior, regimul termic va marca o uşoară creştere, în ultimele zile ale intervalului de prognoză urmând a se înregistra temperaturi diurne de până la 22 - 23 de grade şi nocturne de 11 - 12 grade.

Vor fi ploi frecvente, mai ales averse, însoţite şi de desărcări electrice, iar cantităţi de apă mai însemnate vor cădea în jurul datei de 23 mai.

Transilvania

În aceste zile, vor fi maxime în jurul valorii de 24 de grade şi minime de aproximativ 10 grade. Între 23 şi 25 mai, vremea se va răci şi se vor înregistra temperaturi diurne de circa 17 grade şi minime nocturne de 6 grade, în medie. Ulterior, un nou proces de uşoară încălzire va aduce regimul termic la valori comparabile cu mediile multianuale ale perioadei, respectiv 20 - 21 de grade ziua şi 9 grade noaptea.

Aversele de ploaie şi descărcările electrice se vor semnala frecvent pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar caracterul de torenţialitate al ploilor se va manifesta mai ales în jurul datelor de 23 şi 28 mai.

Crişana

În jurul datei de 24 mai se va resimţi o răcire, care va aduce regimul termic spre valori medii diurne în jurul a 17 grade şi minimele nocturne spre 7 grade. În intervalul 26 - 29 mai, temperatura aerului va marca o creştere, spre valori climatologic normale, de 22 de grade ziua şi 11 grade noaptea, care se vor menţine până la sfârşitul perioadei de prognoză.

Vor fi frecvente aversele însoţite de descărcări electrice, dar cantităţile de apă vor fi mai însemnate în jurul datei de 23 mai.

Banat

Vremea va fi în răcire, astfel încât maximele vor scădea de la medii de aproximativ 24 - 25 de grade în primele zile, spre 17 - 18 grade, în jurul datei de 25 mai. În aceeaşi perioadă, minimele nocturne vor marca şi ele o scădere, de la 14 grade până la 7 - 8 grade. Începand cu data de 27 mai, vremea se va încălzi uşor, iar mediile termice se vor situa în jurul celor climatologic normale pentru ultima decadă a lunii mai, cu valori ale temperaturilor diurne în jurul a 22 - 23 de grade şi temperaturi nocturne spre aproximativ 11 - 12 grade.

Ploile, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului, dar mai importante cantitativ vor fi pe 22 şi 23 mai.

Oltenia

Vremea, deosebit de caldă acum, se va răci cu aproximativ 7 grade, atingând, în intervalul 24-26 mai, maxime diurne de 20 de grade şi temperaturi nocturne de 9 grade. Iniţial, regimul termic va marca o uşoară creştere, apoi se va menţine relativ constant, temperaturile la amiază atingând, în medie, 22 - 23 de grade, iar în cursul nopţilor 12 - 13 grade.

Ploile vor fi, în general, slabe cantitativ, exceptând zilele de 22 şi 23 mai, când sunt posibile, pe arii extinse, averse, descărcări electrice şi cantităţi mai însemnate de apă.

Back To Top