Categorie: Actual

spitalul judetean ploiestiPacienţii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti sau aparţinătorii acestora pot suna, din această săptămână, la numărul de telefon 0244. 530.950, pentru a sesiza conducerea unităţii medicale asupra nemulţumirilor pe care le au pe timpul internării.

Linia telefonică a fost deschisă ieri şi, prin aceasta, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti dă o nouă posibilitate pacienţilor de a sesiza problemele pe care le întâmpină în unitatea medicală.
„În fişa oricărui pacient se află un chestionar privind gradul de satifacţie pe timpul spitalizării, chestionar pe care pacienţii îl pot completa şi îl pot depune, chiar sub protecţia anonimatului, în cutiile speciale amenajate în acest sens. Atât bolnavii cât şi aparţinătorii au posibilitatea de a reclama în scris, la conducerea spitalului, nemulţumirile pe care le au. Cu toate acestea, noi am considerat că le-ar fi mai uşor să sune şi să ne sesizeze asupra problemelor pe care le întâmpină pe timpul internării. Drept urmare, am deschis această linie telefonică, la care va răspunde un operator între orele 08.00 şi 16.00, care va prelua fiecare sesizare. La finalul fiecărei zile, se vor aduna aceste reclamaţii şi vor fi analizate", ne-a declarat dr. Adrian Strâmbeanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

O singură condiţie, însă, este pusă pacienţilor sau aparţinătorilor: declinarea tuturor datelor în contextul cărora a apărut nemulţumirea. „Pacientul sau aparţinătorul care sună trebuie să spună cine este, la ce secţie şi în grija cărui medic se află şi care este problema. Încercăm să fim cât mai deschişi şi să rezolvăm nemulţumirile, motiv pentru care, prin cunoaşterea identităţii persoanei nemulţumite evităm situaţiile în care lume din exterior sună doar pentru că nu are ce face acasă", ne-a mai spus directorul unităţii.

Back To Top