Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

trafic valea prahoveiPrincipalele rute spre staţiunile de pe Valea Prahovei vor fi, în aceste zile, sever supravegheate de către politişti rutieri. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova anunţă că situaţia va persista până când turiştii se vor întoarce de la munte.

Până duminică, în judeţul Prahova, aproape 100 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene, în interiorul localităţilor şi în zonele în care se estimează aglomerări. Deja, pe centura Ploieştiului şi pe principalele rute către staţiunile montane din judeţ, au fost amplasate radare şi echipe de Poliţie rutieră care supraveghează traficul, urmărind în special prevenirea şi combaterea excesului de viteză.

Ofiţerii şi agenţii de circulaţie rutieră vor fi prezenţi, în continuare, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, acţionând pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane şi locurile de agrement.

De asemenea, poliţiştii vor acorda o atenţie deosebită prevenirii accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.

RESTRICŢII PE DN1

Pe de altă parte, Centrul InfoTrafic atrage atenţia tuturor conducătorilor auto şi asupra restricţiilor de trafic pe DN1, pe sectorul cuprins între km 105 şi 136 în noaptea de 15 spre 16 august, între orele 00.00 – 05.00, din cauza montării de pasarele. Traficul rutier va fi deviat pe ruta: DN 1 km 53+950 (Ploieşti) - DN 1A (Ploieşti-Braşov) - DN 1 km 160+715 (Braşov).

RECOMANDĂRI DIN PARTEA POLIŢIEI RUTIERE PENTRU ACESTE ZILE

• Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

• Respectaţi regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

• Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

• Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

• Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

• Verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia. Nu uitaţi triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi trusa medicală de prim-ajutor!

• Nu uitaţi permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi poliţa de asigurare obligatorie auto (RCA)!

Back To Top