În timp ce, în România, Ministerul Sănătății oprește campania de imunizare antigripală, iar 400.000 de doze de vaccin de profil fabricat la Institutul Cantacuzino au fost compromise, Ungaria a emis alertă pentru epidemie de gripă.
În total 17.000 de persoane au solicitat tratament medical pentru simptome de gripă, în perioada 3-9 februarie, au anunțat oficialii din Ungaria. pe baza rapoartelor întocmite de medici. Este vorba despre o creştere cu 20% a numărului de cazuri, în comparaţie cu situația din săptămâna anterioară, relatează Mediafax.
Cel mai mare număr de pacienți care s-a adresat medicilor s-a înregistrat în zona capitalei, Budapesta, și în județele Pesta și Gyor-Moson-Sopron. În aceste regiuni, aproximativ 100.000 de pacienţi au apelat la serviciile medicilor.
Peste un sfert din totalul pacienților au fost copii, iar aproximativ 40% au vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani.
În județul Veszprem, peste 70% dintre pacienți au vârsta sub 15 ani, mai relatează sursa citată.