Un functionar consular român a fost bătut şi amenintat cu moartea de către un conational, chiar în timpul serviciului. Incidentul a avut loc joia trecută, însă a fost ţinut secret atât de Ministerul de Externe cât şi de Consulatul României la Barcelona.
Nemulţumirea românilor faţă de serviciile oferite de consulatele româneşti din străinătate este foarte mare, dar niciodată nu am fi crezut că vom asista la agresiuni împotriva funcţionarilor consulari. Iată că s-a întâmplat, în Spania, la Barcelona.
Cetăţeanul român, nemulţumit că trebuie să aştepte pentru primirea documentelor, a devenit extrem de nervos şi i-a atacat pe funcţionarii care preluau datele pentru paşapoarte.
Oamenii au încercat să-l calmeze, însă bărbatul l-a lovit cu pumnii în faţă şi în cap pe unul dintre funcţionari. Acesta a fost transportat la spital şi a fost internat.
Consulatul General al României la Barcelona nu a avut o poziţie oficială asupra incidentului.