Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

 


După ce s-au străduit din răsputeri să organizeze instalarea noului preşedinte, cu cât mai puţine incidente posibile, fiind prezenţi în număr record pe străzile din Washington DC, agenţii de la Biroul Federal de Investigaţii şi cei de la Serviciul Secret şi-au dat din nou mâna pentru o nouă misiune. De data aceasta, pentru o partidă de hochei în vederea strângerii de fonduri destinate familiei unui agent decedat de curând.
Evenimentul a reuşit să adune aproximativ 1600 de spectatori, foarte mulţi dintre ei fiind angajaţi ai celor două agenţii. A fost, cu siguranţă, cel mai „împânzit” meci de hochei - atât pe teren, cât şi pe stadion- cu agenţi secreţi şi federali.
Suma adunată la acest eveniment a fost de 9 000 de dolari.
După o bătălie strânsă, cei de la FBI au reuşit să câştige partida cu 5-4, în prelungiri.

Back To Top