- A venit rândul autorităților din Praga să ia măsuri împotriva turiștilor care le dau localnicilor viața peste cap.
- Printr-o hotărâre adoptată luni, au interzis tururile nocturne- prin pub-uri, un serviciu la mare căutare oferit de agențiile turistice pentru vizitatorii capitalei cehe.
Decizia consilierilor locali este de a interzice tururile de seară prin pub-urile din Praga. Participanții mergeau din bar în bar (pub-crawl), conduși de un ghid, ajungând până în zori să se îmbete și, evident, să devină supărător de zgomotoși. Astfel de tururi nu vor mai fi permise în intervalul 22.00 - 6.00, după multă vreme în care localnicii s-au plâns să, mai ales în centrul orașului, vizitatorii puși pe distracție de transformă, noaptea, în oaspeți zgomotoși și care chiar pun în pericol siguranța locuitorilor.
Citiți și: Turiștii de pe navele de croazieră vor plăti o taxă de 20 de euro în insulele Mykonos şi Santorini
„(Consumul) nerezonabil de alcool şi comportamentul perturbator asociat cu practica turului barurilor pot crea impresia unei lipse de cultură în comunitate, pot reduce sentimentul de siguranţă şi pot avea un impact negativ asupra modului în care municipalitatea este percepută de turişti, de potenţiali investitori şi de cetăţenii înşişi”, se arată în moţiunea consiliului local, scrie News.ro.
Citiți și: Autoritățile din Veneția vor percepe o taxă de 5 euro, pentru turiști, în zilele foarte aglomerate
Viceprimarul oraşului Praga, Zdeněk Hřib, a declarat luni reporterilor că „nu va mai fi posibil să existe tururi ghidate” pe timp de noapte, în timp ce viceprimarul Jiří Pospíšil a declarat că oraşul „caută un turist mai cultivat, mai bogat, nu unul care vine pentru o perioadă scurtă doar pentru a se îmbăta”, potrivit presei internaționale.
Citiți și: Barcelona, una dintre cele mai căutate destinații din Spania, va interzice închirierea apartamentelor pentru turiști
Foto: ceskenoviny.cz
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană