- Donald Trump dezvăluie, puțin câte puțin, cine va face parte din echipa sa, în viitoarea administrație.
Donald Trump, cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, care va depune jurământul pe 20 ianuarie, se va bucura de puteri depline la Washington după ce partidul său a obţinut majoritatea în Senat şi ar urma să păstreze şi controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, potrivit numărătorilor parțiale.
Trump a început să anunțe oamenii pe care îi va numi posturi-cheie. Marţi, el a anunţat că îl alege ca şef al Pentagonului pe Pete Hegseth, un jurnalist de la Fox News care are o carieră militară în spate şi care este pe aceeaşi lungime de undă cu Trump atunci când este vorba despre „generalii woke” din armata SUA, scrie News.ro, citând presa internațională.
De asemenea, Trump l-a numit șef al CIA pe fostul său director naţional al informaţiilor, John Ratcliffe.
Tot ieri, Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale”.
Mike Waltz, a fost numit în postul extrem de strategic de consilier pentru securitate naţională la Casa Albă, iar după numirea a trei dintre colaboratorii săi apropiaţi la ONU, Mediu şi Imigraţie, preşedintele ales este aşteptat să anunţe oficial alegerea influentului senator Marco Rubio pentru postul de secretar de stat. Rubio şi Waltz vor fi principalii arhitecţi ai politicii externe a lui Donald Trump, care a promis să pună capăt războaielor din Ucraina şi Orientul Mijlociu, fără a explica însă și cum va face acest lucru.
Preşedintele ales a mai numit-o pe guvernatoarea Kristi Noem, una dintre cele mai loiale persoane din anturaj, la conducerea Departamentului de Securitate Internă, care este responsabil cu vămile şi poliţiştii de frontieră. Luni, Trump l-a numit pe Tom Homan, fost înalt responsabil cu aplicarea legii imigraţiei, în funcţia de „ţar al frontierelor” în noua sa administraţie.
De asemenea, este de aşteaptat ca Stephen Miller, arhitectul agendei în materie de imigraţie a lui Trump în primul mandat, să se alăture noii administraţii în calitate de adjunct al şefului de cabinet al Casei Albe, însărcinat cu elaborarea politicilor.
Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe William McGinley pentru a fi consilierul său la Casa Albă în timp ce devine certitudine că fiul cel mare al președintelui ales, foarte implicat în campanie, nu va ocupa nicio funcție în viitoarea administrație, în ciuda zvonurileor din ultima perioadă.
Citiți și: Donald Trump revendică victoria, la alegerile din SUA
Foto: usnews.com
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană