Categorie: Știri internaționale

Cu siguranţă, aţi auzit cel puţin o dată expresia - frecvent utilizată în SUA - "time is money”, adică "timpul înseamnă bani”. În America se poate vorbi de o cultură a muncii, care datează încă de la sfârşitul anilor 1800. Mi-a luat ceva timp să înţeleg mai bine ce anume defineşte această cultură a muncii, pe care copiii o au încă de la 13-14 ani aici. Am reuşit să o înţeleg mai bine în momentul în care am început să citesc istoria acestei naţiuni şi să înţeleg modul în care s-a produs industrializarea şi au luat naştere în America cele mai mari companii din lume.

Naşterea şi dezvoltarea metropolei Chicago este un exemplu remarcabil în acest sens. (foto: muncitori la un zgârie nor, în pauza de masă)
În articolele viitoare voi încerca să descriu modul în care Chicago s-a transformat, dintr-un orăşel de provincie în 1850, în al doilea oraş ca mărime din America, în 1900, datorită celor patru sectoare economice: producţia de cereale, cherestea, de carne şi comandă prin poştă. Aceştia însă n-au fost singurii factori care au contribuit la dezvoltarea oraşului. Chicago era locul cu cele mai numeroase şi renumite tipografii, turnătorii, magazine de haine şi de mobilier. În 1890, era al treilea ca mărime în ceea ce priveşte numărul de muncitori care lucrau în fabrici, după New York şi Philadelphia, şi al doilea, după New York, ca valoare a produselor fabricate. Încă din 1871, numărul vapoarelor care ancorau în portul oraşului îl depăşea pe cel al oraşelor New York, Philadelphia, Baltimore, Charleston, San Francisco şi Mobile adunate la un loc. Chicago devenea astfel poarta de intrare către vestul continentului american.

Exceptând faptul că avea acces la transportul fluvial, nimic din dezvoltarea uimitoare a oraşului nu s-a datorat naturii înconjurătoare sau întâmplării, ci mai degrabă muncii şi actelor de voinţă ale oamenilor, triumfului lor asupra provocărilor, catastrofelor şi dorinţei de a nu renunţa şi a se da bătuţi, în momentele dificile, precum incendiul devastator de la 1871.
Succesul lor în afaceri şi reputaţia de a fi numărul unu s-au datorat şi acestui principiu american intitulat "Timpul înseamnă bani”.

Pauza de masă şi trecerea podului la Chicago

Dacă stăm să analizăm societatea din acea vreme, chicagoanii vorbeau în mod continuu despre business, alergau care-ncotro şi făceau afaceri cu repeziciune. Locuitorii au preferat profitul şi eficienţa în dauna timpului liber. Un exemplu elocvent îl reprezintă modul în care europenii făceau afaceri comparativ cu americanii. Europeni erau obişnuiţi să ia mese de prânz foarte lungi şi să se relaxeze. Americanii, în schimb, vedeau masa de prânz ca pe un impediment, deoarece îi oprea din muncă. Stilul americanilor de a atârna în uşă semnul "Pauză de masă - revenim in 10 minute” şi apoi să mănânce rapid şi să se reîntoarcă la muncă era văzut de către europeni ca unul barbar.
Europenii erau uimiţi inclusiv de comportamentul pietonilor din Chicago. Un vizitator german povesteşte o întâmplare petrecută în timp ce se plimba prin oraş. Acesta se afla la un moment dat pe o stradă în apropierea unui pod peste râul Chicago, când, dintr-o dată, oamenii de lângă el au început să o rupă la fugă. De teamă să nu fie călcat în picioare, a început şi el să fugă, apoi a auzit şuieratul unei sirene de vapor care se apropia şi a realizat ce se întâmplă. Datorită faptului că vapoarele treceau foarte frecvent pe râu, unele poduri se ridicau sau se roteau pentru a le face loc acestora să treacă, oprind astfel traficul pentru minute bune. Neamţul nostru fusese astfel prins într-un cros al pietonilor care încercau să traverseze podul înaintea trecerii vasului. Ajuns aproape de celălalt capăt al podului, acesta a început să se rotească desprinzându-se de uscat. Mulţi pietoni din spatele lui au sărit să treacă pe cealaltă parte, în timp ce neamţul, împreună cu alţii, a rămas blocat câteva minute pe podul rotitor, până ce nava a trecut.

Ritm sau esenţa unei societăţi civilizate

Un astfel de ritm de viaţă pe străzile din Chicago era foarte obişnuit, comparativ cu Europa, unde aşa ceva era de neimaginat. Mâncatul pe fugă sau alergatul în masă al oamenilor pentru a trece podul în cel mai scurt timp sunt doar două exemple de diferenţe de cultură a muncii între europenii şi chicagoanii din acea vreme. Un alt exemplu remarcat de europeni era stilul în care se încheiau înţelegerile de afaceri. În Europa o înţelegere se finaliza abia după zile de discuţii, numeroase mese de afaceri, conversaţii îndelungate şi câştigarea încrederii partenerului, ritual care culmina cu semnarea unui contract scris. În Chicago discuţiile şi înţelegerile durau câteva minute şi se finalizau cu o strângere de mână.

La fel de uimit se privea la modul şi rapiditatea cu care se construiau zgârie norii, care se finalizau în luni de zile şi nu ani, cum credeau europenii. În construcţii se lucra în flux continuu, utilizându-se lumina artificială pentru a se finaliza cât mai rapid construcţiile. Tehnicile utilizate erau într-atât de şocante, de-a dreptul uimitoare, încât consulul englez din acea vreme începuse să includă în rapoartele sale trimise spre Londra şi modul de construcţie al clădirilor.

Aceste metode folosite arătau un concept diferit de utilizare a timpului şi a stilului de a munci. Liderii oraşului din acea vreme au făcut tot ce le stătea în putinţă să se asigure că noii imigranţi veniţi în oraş înţelegeau şi îşi însuşeau aceste concepte şi principii de viaţă.
Observatorii europeni însă, obişnuiţi cu un ritm relaxat de muncă, considerau concepţia americanilor cu privire la utilizarea timpului, ca una de necivilizaţie. În replică, locuitorii Chicago-ului, care începeau să se bucure de confortul oferit de moderna societate industrială, considerau ritmul ca fiind esenţa unei societăţi civilizate.

Culmea perfecţiunii

Un alt fapt impresionant. Încă de pe la 1880, George Pullman, un renumit om de afaceri, cumpăra 4000 de acri de pământ şi construia în partea de sud a Chicago-ului un veritabil orăşel pentru muncitorii săi. Acesta era dotat cu tot ceea ce avea nevoie o comunitate modernă, începând de la magazine, biserică, teatru, bancă, poştă, bibliotecă, parc şi facilităţi pentru recreaţie. Inclusiv poliţie care să asigure protecţie, până la faptul că aceste case erau toate dotate cu utilităţi extrem de moderne pentru acea vreme, precum conducte de apă curentă, de canalizare şi gaz. Nu întâmplător acest oraş primea, în 1896, diploma de "Oraşul perfect al lumii”.

Arborele dolar

Acum câţiva ani, am avut ocazia să întâlnesc şi să discut aici cu o delegaţie parlamentară românească destul de numeroasă, în frunte cu un secretar de stat din Ministerul Apelor şi Mediului, venită la un aşa-numit schimb de experienţă. Membrii delegaţiei vizitau câteva centre de purificare a apei menajere. Chiar dacă era plătită din bani publici şi ar fi trebuit să efectueze o vizită de serviciu,
din câte am înţeles din discuţia avută cu aceştia, călătoria avea un pronunţat caracter turistic. Faptul care m-a surprins însă cel mai tare a fost declaraţia unuia dintre ei, care spunea ceva de genul ”nu prea avem ce să învăţăm de la americani, ei au tehnologie şi toate celelalte pentru că au dolari”. Atât înţelesese domnul inginer, şi de fapt majoritatea membrilor delegaţiei, care erau foarte cu nasul pe sus şi aveau impresia că în America există copaci miraculoşi sau plante cărora în loc de frunze sau fructe le cresc dolari, iar americanii doar îi culeg şi apoi merg frumos cu ei în magazine şi cumpără diverse produse, maşini, haine, utilaje, tehnologie etc... etc... (va urma)

Back To Top