Israel și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului, punând astfel punct conflictului din Fâșia Gaza, a declarat un oficial egiptean miercuri pentru Reuters.
Într-o conferinţă de presă organizată la Cairo, ministrul egiptean de Externe Mohamed Kamel Amr a anunţat în mod oficial că cele două tabere au ajuns la armistiţiu. Acordul de încetare a focului intră în vigoare începând cu ora 19.00 GMT, a declarat Amr. „Aceste eforturi au permis încetarea focului şi restabilirea calmului (n.r. - în Fâşia Gaza), punând astfel capăt vărsării de sânge din ultima perioadă”, a mai spus oficialul egiptean.
Secretarul de stat american Hillary Clinton a mulţumit Egiptului pentru eforturile făcute pentru a media conflictul şi a anunţat că ţara africană îşi va asuma responsabilitatea şi conducerea regiunii.
Categorie: Știri internaționale
Armistiţiu între Israel şi Hamas
- Scris de Lucian Răducanu