Categorie: Știri internaționale

Antoniu Petrescu - în artă, Don Elvis - s-a născut în Bucureşti, pe 15 septembrie 1972. Se consideră o persoană normală, provenită dintr-o familie modestă care i-a dăruit multe, înainte de toate seriozitate şi educaţie. Raporturile sale cu părinţii nu au fost prea strălucite pe durata şederii sale acasă. Acest fapt se datorează, din spusele lui Antoniu, caracterului său de rebel, tipic adolescenţilor.

CINEVA care are grijă de tine

Această "rebeliune” sau mod de a se relaţiona cu realitatea va fi, pe parcursul anilor, un element determinant în ceea ce priveşte anumite alegeri ale vieţii sale. În ciuda eşecului şi experienţei nu prea fericite a seminarului din România, care a durat din septembrie 1989 până în noiembrie 1992, a fost nevoit să-şi părăsească familia şi ţara, pentru a-şi construi viitorul în străinătate.
"Am experimentat ceea ce înseamnă "căile Domnului sunt infinite”, chiar dacă, să fiu sincer, nu mi-am închipuit niciodată un astfel de viitor. Oricum, dacă lumea te abandonează şi te părăseşte, există CINEVA care are grijă de tine şi îţi îndreaptă paşii în direcţia corectă şi providenţială", declară Antoniu.

Avezzano

Între 1993-1999 a studiat teologia la Pontificiul Colegiu Leonian din Anagni, în Italia, unde a fost primit de către episcopul diecezei din Palestrina, la 30 de km de Roma. S-a specializat în Ecleziologia Pastorală şi a fost hirotonit diacon, după care, în urma vicisitudinilor şi peripeţiilor trăite ca protagonist în anumite localităţi (Roma, Ariano Irpino, Aquila şi Palestrina) a ajuns într-un mic oraş din centrul Italiei, numit Avezzano. Acolo a fost sfinţit preot, în 2004, şi în prezent este locul unde îşi desfăşoară activitatea de preot şi de artist.

Elvis Impersonator

"Da, am spus artist, fără a exagera cred, pentru că, odată cu preoţia, mi s-au deschis porţile în televiziune şi la radio, fiind obiect de interes pentru mass media. Am devenit în acelaşi timp un Elvis Impersonator, lucru care m-a dezorientat, ca să spunem aşa, într-o oarecare măsură, pentru că niciodată, până în acel moment, nu mă gândisem la binomul preot - Elvis Impersonator! Important este faptul de a fi fericit, indiferent de ceea ce faci, în ceea ce crezi şi de părerea celorlalţi care, de multe ori, se identifică cu invidia şi gelozia)", spune Antoniu Petrescu.

Muzica înainte de toate

Întrebat ce a fost mai întâi, pasiunea pentru muzică sau cea pentru religie, Antoniu spune:
"Cu siguranţă, în sens temporal, a venit mai întâi pasiunea pentru muzică şi apoi cea bisericească şi acest lucru se datorează faptului că provin dintr-o familie de muzicieni. Nu este uşor să descrii ceea ce se întâmplă în mintea şi în inima unei persoane de 18 ani, care lasă totul şi îşi îndreaptă paşii spre o lume necunoscută, care a fost seminarul în cazul meu. Aici sunt multe lucruri de spus, sigur, o importanţă deosebită a avut-o în viaţa mea prezenţa unui preot tânăr, plin de entuziasm, care m-a pus pe gânduri...
Elvis, încă de mic, a influenţat stilul meu de viaţă, şi nu de puţine ori mă identific cu el. Pe scenă mă transform în ELVIS. O persoană căreia nu-i lipsea nimic. Avea charismă, ca să nu mai vorbim de generozitatea lui, neuitând niciodată de unde a plecat, cum spunem noi. În ceea ce mă priveşte, am trăit întotdeauna cu aceste două pasiuni, pe care am încercat să le îmbin, fără a le pune în contrast."

Crezul şi alegerea lui Antoniu

Statutul de artist ar putea, după părerea unora, să afecteze statutul de slujitor al lui Dumnezeu. Antoniu are însă o altă părere.
"Să nu uitam că Elvis a fost întotdeauna un împătimit al muzicii gospel, gen religios pe care l-a introdus în repertoriul său şi în care se regăsea. În ceea ce mă priveşte, nu găsesc niciun contrast, niciun motiv serios care să mă obstrucţioneze şi care să compromită ceea ce sunt, crezul meu şi vocaţia mea. Muzica vine de la Dumnezeu, iar cine are concepţii diferite şi idei preconcepute ar face bine să le lase acasă. Nu mă interesează cum îl privesc ceilalţi pe Elvis, părerea lor. Eu ştiu ce ştiu, şi îi invit să meargă la Graceland, în august, când se organizează Elvis Week. În plus, a fi artist completează fără îndoială imaginea şi identitatea mea de preot, mă ajută să mă relaţionez şi să valorific mai mult contactul cu lumea. Viaţa mea este naturală şi ceea ce fac nu este în contrapoziţie cu nimeni şi cu nimic, problema alegerii cred că am rezolvat-o la timpul ei."

Divino Amore

Unul dintre titlurile din ziarele italiene titra: "Serviciul religios este gata, veniţi în pace şi ascultaţi muzica lui Elvis". L-am întrebat pe Antoniu cum se combină programul bisericesc cu cel artistic? Mi-a spus că ziarele mai exagerează, dar că este invitat destul de des pentru interviuri la televiziune, la radio, chiar şi la concerte. Înregistrează CD-uri cu muzică în limba italiană şi engleză, unul dintre ele, "Divino Amore”, ajungând chiar în mâinile Sfântului Părinte Benedict al XVI -lea, iar cei de la SKY TV din Italia lucrează la un promo documentar avându-l ca protagonist.

În ultima vreme, românii au creat foarte multe probleme în Italia. Am cerut părerea lui Antoniu despre cum resimte acest lucru, dacă îl afectează în mod direct ca român, dacă îl văd diferit italienii. Mi-a spus că probleme sunt peste tot, românii nu au o reputaţie de invidiat în Italia, şi este normal ca ceilalţi, care ajung acolo pentru o viaţă mai bună, care cu sacrificii îşi fac o situaţie, să aibă de suferit de pe urma "golanilor”, lucru pe care nu-l consideră corect.
"Personal, nu mă identific cu această categorie şi lumea mă stimează şi respectă în virtutea comportamentului meu şi a modului în care mă prezint", concluzionează Antoniu.

Back To Top