Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri internaționale

adormit pe tastaturaEpuizat, un angajat al unei bănci a adormit cu capul pe tastatură în momentul în care încerca să transfere suma de 62,4 euro dintr-un cont în altul. Tasta „2" a rămas apăsată, iar transferul efectuat a ajuns la incredibila sumă de 222.222.222, 22 euro! Adică peste 222 de milioane de euro!

Cazul a fost ţinut la secret, însă a ajuns în presă după ce superiorul angajatului somnoros, concediat imediat ca şi cel în cauză, a dat în judecată banca, iar procesul s-a derulat la un tribunal din Hessen, în Germania.
Instanţa a obligat banca să-l reangajeze pe şeful celui care efectuase transferul, considerând că nu avea cum să cunoască valoarea corectă a tranzacţiei şi, implicit, nu avea cum să-şi dea seama de eroare. Potrivit APF, citat de adevărul.ro, autorităţile germane au specificat însă că banii au ajuns într-un cont al unui pensioner. Omul n-a avut timp să se bucure, pentru că greşeala a fost remediată imediat.

Back To Top