- Scris de Ioana POPA
- Germania vrea să interzică instalarea de noi sisteme de încălzire pe gaz și petrol de anul viitor, pentru a favoriza sursele de energie regenerabilă.
- Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei și Climei.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Papa Francisc a avut un discurs, cu ocazia zilei de 8 Martie, în care a condamnat violenţele şi prejudecăţile împotriva femeilor şi a spus că acordarea unor salarii şi oportunităţi egale ar putea contribui la crearea unei lumi mai paşnice.
• Totuși, așa cum au afirmat și predecesorii săi, Papa Francisc exclude posibilitatea ca femeile să fie hirotonisite.
• Ministerul român de Externe a transmis, sâmbătă, că un român se află printre victimele accidentului feroviar produs marți, 28 februarie, înainte de miezul nopții, la Tempi, în Grecia.
• Cel puțin 57 de persoane au murit în urma ciocnirii dintre un tren cu circa 350 de pasageri și un marfar.
• Uniunea Elenă din România a transmis, la scurt timp după tragedie, condoleanțe poporului grec.
• Mii de protestatari au ieșit marți în Georgia, împotriva unui controversat proiect de lege care prevede ca organizațiile ce primesc peste 20% la sută finanțate din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”.
• Protestele au degenerat în violențe și alte manifestații sunt așteptate miercuri.
• Laura Codruţa Kovesi a anunțat că Parchetul European (European Public Prosecutor's Office - EPPO) va investiga instituțiile europene care ocolesc sancţiunile impuse împotriva Rusiei.
• Parchetul European are ca mandat să investigheze orice infracţiune care ar aduce un prejudiciu fondurilor Uniunii Europene (UE).
• Peste 300 de proteste erau programate pentru ziua de astăzi în întreaga Franță, iar unele proteste au degenerat în adevărate lupte de stradă la Paris și Lyon.
• Camionagii și gunoierii francezi s-au alăturat și ei marți grevei și amplelor manifestații care au loc împotriva planului de reformare a sistemului de pensii propus de guvernul președintelui Emmanuel Macron, relatează Reuters.
• Imaginea vârfului muntos Matterhorn va fi eliminată de pe ambalajul Toblerone după ce o parte din producţia batonului de ciocolată va fi mutată în afara Elveţiei, ceea ce înseamnă că se încalcă restricţiile de marketing legate de utilizarea iconografiei elveţiene, relatează The Guardian.
• Reproiectarea ambalajului introduce un logo de munte simplificat.
• Un nou cutremur de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs, luni dimineaţă, în estul Turciei, zonă care, în ultimele săptămâni, a fost constant afectată de seisme.
• Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte 70 au fost rănite după ce, mai multe clădiri șubrezite deja de la seismele anterioare s-au prăbușit.