Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

plosacaruProcurorii DIICOT au întocmit referatul de arestare în cazul lui George Ploscaru, hoțul care a dat o lovitură de peste 5 milioane de euro la un magazine de bijuterii din Paris.

REFERAT (Sursa: Ziarul Incomod)
cu propunere de arestare preventivă
Anul 2017 luna 01 ziua 14

Procuror Lalu loan din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpatul Ploscaru George, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C.pen. şi furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (2) lit. „b" C.pen. rap la art. 2561 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

EXPUN URMĂTOARELE:
Prin ordonanţa D.I.I.C.OT. – Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.01.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen, furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C.pen. rap la art. 2561 C.pen. şi tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

în fapt s-a reţinut că la sfârşitul lunii decembrie 2016, un cetăţean român pe nume Ploscaru George, poreclit „Mache", a constituit împreună cu doi cetăţeni sârbi o grupare infracţională organizată în scopul săvârşirii pe teritoriul Franţei a unei infracţiuni de furt, în dauna persoanei juridice ce deţine marca elveţiană de bijuterii „De Grisogono".

Obiectul furtului l-a constituit două diamante brute şi două inele cu pietre preţioase în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro.
Fapta s-a consumat la data de 30.12.2016 în Paris, arondismentul nr. 8, în showroom-ul privat al mărcii elveţiene de bijuterii „De Grisogono", autor al acesteia fiind cetăţeanul român Ploscaru George, iar cetăţenii sîrbi având calitatea de complici.
Autorul s-a recomandat a fi un evaluator interesat de achiziţionarea bunurilor.
Vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a remis cetăţeanului român bunurile spre examinare, poziţionate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare i-a restituit persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală.
Nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei, autorului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul din cele două diamante brute, restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi.
Ploscaru George, poreclit Mache, a vândut în afara teritoriului ţării diamantul unor cetăţeni din statul Israel, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României.

In Romania a ajuns cu un autoturism condus de o persoană neidentificată până în prezent, fiind însoţit de concubina sa, Marin Alice, şi de vărul acesteia, Irimia Marian, oprindu-se în municipiul Timişoara, de unde au luat avionul către Aeroportul Otopeni.
Conducătorul auto a fost singura persoană care nu a urcat în avion, întorcându-se cu autoturismul în străinătate.
Irimia Marian a luat un taxi din zona Aeroportului Otopeni pentru a se deplasa la domiciliul din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, iar celelalte două persoane au rămas în municipiul Bucureşti.
Inelul a rămas în posesia numitului Ploscaru George, care a intenţionat să îl vândă la data de 12.01.2017, pe raza municipiului Bucureşti, la Hotelul Radisson Blu / situat în Bucureşti, str. Calea Victoriei, nr. 63-81, Sector 1, unde au fost închiriate camerele cu numerele 592 şi 880), suspecţilor – cetăţenilor străini – Peretz Avraham, Zizov Natan şi Hadad Haim, neînţelegându-se însă asupra preţului întrucât inculpatul a cerut suma de 500.000 euro, iar suspecţii s-au oferit să îi ofere numai 350.000 euro.

Din investigaţiile efectuate la hotel a rezultat că Peretz Avraham, născut la data de 19.02.1966, paşaport nr. ____, a închiriat camera cu nr. 592 de la etajul 5 începând cu data de 12.01.2017 orele 14:00 până la data de 13.01.2017.
De asemenea din investigaţii s-a mai stabilit că acesta este însoţit de cetăţeanul belgian Zizov Natan, născut la data de 09.06.1970, carte identitate ____, precum şi de un alt cetăţean străin pe nume Hadad Haim, născut la data de 07.06.1958, deţinător al paşaportului seria __, nr. ___.

Din interceptarea convorbirilor telefonice a mai rezultat că inculpatul intenţiona să depoziteze pentru scurt timp inelul la soţii Beciu Loredana şi Beciu Cristian, domiciliaţi în Bucureşti, str. ______, Beciu Loredana fiind prietenă cu Marin Alice, concubina lui Ploscaru George.
La data de 13.01.2017 a fost efectuată o percheziţie domiciliară în imobilul locuit de către cei doi suspecţi, ocazie cu care nu a fost identificat bunul sustras.
Fiind audiat, suspectul Beciu Cristian a declarat că îl cunoaşte de foarte mult timp pe inculpat, fiind prieteni. Conform declaraţiei suspectului, în prima decadă a lunii ianuarie l-a întâlnit pe Ploscaru George în Germania, ocazie cu care a aflat de la acesta despre sustragerea inelului şi despre intenţia inculpatului de a-l înstrăina.
Datorită faptului că Ploscaru George era căutat de poliţia din Germania, a părăsit teritoriul acestei ţări, revenind în România.
Aici l-a contactat din nou pe suspectul Beciu Cristian pentru a-l ajuta să vândă bijuteria, comunicânu-i faptul că sustragerea fusese facilitate de către cetăţeni sârbi, oferindu-i date despre modul de operare, şi că împărţise bijuteriile furate cu aceştia, conform înţelegerii anterioare.

La data de 12.01.2017, în condiţiile în care nu se înţelesese cu privire la preţul de vânzare cu cetăţenii din Israel (de precizat că şi suspecţii cu cetăţenie belgiană sunt de asemenea evrei), inculpatul Ploscaru George s-a deplasat la locuinţa suspectului Beciu Cristian pe care l-a rugat să-i păstreze inelul pentru o scurtă perioadă de timp, fiindu-i teamă să nu fie depistat cu bunul asupra sa. După ce suspectul şi soţia acestuia l-au refuzat, inculpatul a adresat aceeaşi cerere inculpatului Neguţ Gigi Dănuţ, care a acceptat să păstreze temporar inelul la o locaţie din Bucureşti, str. ______, unde Neguţ Gigi Dănuţ (dezvoltator imobiliar) deţinea mai multe apartamente în aceeaşi scară de bloc.

Conform declaraţiei inculpatului Neguţ Gigi Dănuţ coinculpatul Ploscaru George (despre care ştia că îşi obţine mijloacele de existenţă prin comiterea unor infracţiuni de furt) i-a spus că intenţionează să îi cumpere un apartament dintre cele pe care le-a construit, deoarece dispunea sau urma să dispună de sume mari de bani.

Neguţ Gigi Dănuţ a oferit la momentul audierii sale şi date despre modalitatea în care a intrat în posesia bunurilor de valoare:
„Cu ocazia discuţiilor purtate, George mi-a spus că a dat o „lovitură de maestru" şi că „a făcut o bijuterie" şi că a fost băgat în afacere de nişte rromi sârbi sau albanezi, însă nu mi-a mai oferit şi alte detalii.
În cursul aceleiaşi zile, după circa două sau trei ore, Ploscaru George m-a chemat la el în apartament, cu scopul de a-i regla temperatura în casă, ocazie cu care mi-a arătat un inel, care era împachetat în hârtie şi mi-a spus că este de o calitate foarte bună, de la o bijuterie renumită, pronunţând ceva de genul „degrongo", afirmând totodată că „a făcut o bijuterie" şi că inelul valorează câteva sute de mii de euro. Tot cu aceeaşi ocazie, George mi-a spus că se va ocupa să-l vândă, urmând a se întâlni cu nişte evrei, George pronunţând însă Jidani", întâlnirea urmând a avea loc la hotelul Marriot din mun. Bucureşti, în data de 12.01.2017, urmând ca după încheierea tranzacţiei să vină cu suma de100.000 de euro, pentru achiziţionarea apartamentului, iar diferenţa de 40.000 de euro urmând a fi remisă ulterior."
La data de 13.01.2017, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele persoanelor suspectate că ar deţine bijuteria sustrasă, ocazie cu care Neguţ Gigi Dănuţ a predat bunul ofiţerilor de poliţie delegaţi în vederea aducerii la îndeplinire a mandatelor de percheziţie domiciliară, care au fost obţinute succesiv, pe măsura obţinerii de infomaţii cu privire la locaţiile unde ar fi putut fi depozitat bunul.

În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate de la locuinţa temporară a inculpatului şi produse care poartă sigla „Louis Vuitton", după cum urmează: o geantă de damă, o pereche de cizme, o pereche de pantofi sport bărbăteşti şi o eşarfă.

Prin ordonanţa de la data de 13.01.2017 a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de:

*Ploscaru George, fiul lui _______, născut la data de 27.05.1974 în mun. Bucureşti, domiciliat în mun. Bucureşti, _____, CNP ____, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
-constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen
-furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C.pen. rap la art. 2561pen.
cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

*Marin Alice, fiica lui ______, născută la data de 23.12.1975 în mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliată în mun. Ploieşti, str. ___, CNP ___, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen.

*Peretz Avraham, născut la data de 19.02.1966, paşaport nr. ____, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen.

*Zizov Natan, născut la data de 09.06.1970 în Tbilisi, Georgia, posesor al paşaportului cu numărul E_____, emis de autorităţile din oraşul Antwerp, Belgia, la data de ___, cetăţean belgian, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen.
*Hadad Haim, născut la data de 07.06.1958 în Beer Sheba, Israel, posesor al paşaportului cu numărul ____, emis de autorităţile din oraşul Antwerp, Belgia, la data de _____, cetăţean belgian, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen.

*Beciu Loredana, fiica lui ____, născută la data de 08.04.1986 în mun. Bucureşti, domiciliată în mun. Bucureşti, str. _____, CNP ____, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. 270. alin. (1) C.pen.

*Beciu Cristian, fiul lui _____, născut la data de 10.04.1988 în mun. Bucureşti, domiciliat în mun.Bucureşti, str. ____, CNP ______, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev şi ped. de art. alin. (1) C.pen.

Prin ordonanţa Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 13.01.2017 a fost autorizată, în temeiul art. 9 alin. (3) C. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. „e" C. pen. şi art. 309 alin. (1) C. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul Ploscaru George pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen şi furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C.pen. rap la art. 2561 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

Prin ordonanţele din data de 14.01.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor:
Neguţ Gigi Dănuţ, pentru infracţiunea de tăinuire, prev şi ped. de art. 270 alin. (1) C.pen. şi
– Ploscaru George, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen şi furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C.pen. rap la art. 2561 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

Din consultarea surselor de informaţii deschise (internet) şi din cuprinsul mandatului de arestare internaţional emis de Curtea de Apel Paris – Tribunalul de Mare Instanţă Paris a rezultat că furtul s-a consumat după ce anterior inculpatul a pătruns în incinta punctului de lucru al persoanei juridice recomandându-se drept gemolog, sub numele de „Mizrahi", interesat de examinarea bunurilor în vederea cumpărării.
Întrucât pătrunderea a fost comisă prin folosirea de calităţi mincinoase, fapta ar putea constitui, în mod aparent, infracţiunea de violare sediu profesional, prin raportare la varianta alternativă de comitere a faptei astfel cum aceasta este incriminată de prevederile art. 225 alin. (2) C. pen.
Totuşi în situaţia în care pătrunderea este urmată de faptul sustragerii, constatăm că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prin raportare la dispoziţiile art. 229 alin. (2) lit. „b" C. pen., elementul circumstanţial agravant absorbind infracţiunea de violare sediu profesional.
Pentru aceste considerente, prin ordonanţa din data de 14.01.2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului Ploscaru George, din infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen şi furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) C.pen. rap la art. 2561 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C.pen. şi furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (2) lit. „b" C.pen. rap la art. 2561 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Back To Top