Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Povestea stânii ridicate fără autorizație la Gara de Vest ar trebui să se apropie de sfârșit, după încercări repetate de a-l convinge pe proprietarul acesteia să renunțe la activitatea care de ani buni le dă bătăi de cap ploieștenilor și autorităților.

 

Autoritățile ploieștene au din nou în vizor stâna de lângă Parcul Municipal Vest. "Acum 10 zile am avut o ședință cu Direcția de Urbanism și Direcția Sanitar-Veterinară, legat de acest subiect. Persoana respectivă nu are autorizație de construire pentru aceste elemente ce țin de un adăpost de animale, mai ales că ne aflăm în zona de intravilan a municipiului Ploiești. Și aici avem o discuție importantă, de ce s-a putut edifica, pentru că în intravilan nu poți să edifici un adăpost de animale. Nu există autorizație de construire decât pentru o construcție de locuințe. Aștept rezultatele discuțiilor de atunci și ale verificărilor pe care le-am solicitat, pentru că nu putem admite ca în apropierea sau la limită cu o zonă protejată din punct de vedere a normelor în vigoare, cum este Parcul Municipal Vest, să poți realiza activități de acest gen care duc la poluarea mediului", a declarat primarul Adrian Dobre, pentru Republika News. Edilul a punctat și alte riscuri asociate prezenței aceste stâne. "Are câini care nu sunt supravegheați. De asemenea, între parc și terenul acestui cetățean nu există o zonă de protecție, îngrădită, animalele dânsului trecând nu de puține ori în Parcul Municipal Vest. Sunt câteva activități care sunt demarate și aștept răspunsurile", a mai spus Dobre.

Sursa foto: republikanews.ro

Back To Top