Categorie: Știri locale

primii olimpiciColegiul Național "Mihai Viteazul" Ploiești dă, în acest an, primii olimpici internaționali din Prahova.

Elevii prahoveni calificați la olimpiada care va avea loc la Dublin, între 31 august și 4 iulie, sunt Matei Banu (clasa a X-a M3, prof. îndrumători Carmen Olteanu şi Radu Simion) şi Theodor Cucu (clasa a XI-a M1, prof. îndrumători Carmen Olteanu şi Nicolae Angelescu). Cei doi s-au calificat direct la Olimpiada Internațională de Lingvistică, a anunțat conducerea CNMV, după ce aceștia au obținut premiul I, săptămâna trecută, la faza națională a concursului.

"Înfiinţată de numai câţiva ani în România, deşi cu o lungă tradiţie internaţională, olimpiada de lingvistică se adresează copiilor cu abilităţi de comunicare în limba română şi în limbi străine, dar şi cu aptitudini pentru matematică, fiind una dintre cele mai grele olimpiade transdisciplinare. Theodor Cucu are deja medalia de argint la Olimpiada Internaţională 2016. Ei se adaugă celorlalţi doi elevi calificaţi în loturile lărgite pentru olimpiadele internaţionale 2017: Valentin Datcu (Ştiinţele Pământului) şi Cristian Voinea (Fizică)", a mai precizat conducerea Colegiului.
În total, opt elevi din Prahova au participat, anul acesta, la faza națională a Olimpiadei Naționale de Lingvistică, dintre care cinci de la Colegiul Național "Mihai Viteazul" și câte unul de la Colegiul Militar Breaza, Colegiul Național "Nichita Stănescu" și Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" Ploiești. Judeţul a avut câte un reprezentant pentru fiecare dintre clasele V-XII.
Olimpiada Națională de Lingvistică pentru clasele a V-a și a VI-a a avut loc la Focșani, între 5 și 7 mai, iar cea pentru clasele VII-XII s-a ținut la Măgurele, în perioada 12-14 mai.

Back To Top