Două persoane, printre care şi un copil, au fost transportate de urgenţă la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier produs în această după-amiază în cartierul Nistoreşti din oraşul Breaza.
Două autoturisme, în care se aflau în total cinci persoane, au fost implicate într-o coliziune puternică, potrivit datelor transmise de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care anunţă că doi dintre pasageri, o femeie şi un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Este vorba despr eo femeie şi un copil, ambii suferind traumatisme cranio-cerebrale.