Categorie: Știri locale

accident ambulantaUn accident bizar s-a produs marţi, pe Drumul Judeţean 102I, din Prahova, în comuna Valea Doftanei. Două autoturisme au intrat într-o coliziune, iar, în urma impactului, una dintre maşini a fost scoasă de pe şosea şi a căzut într-o vale de aproape 10 metri adâncime, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

 

Accidentul a avut loc marţi, în jurul orei 11.15, în dreptul popasului rutier de lângă barajul Paltinu.

În autoturisme se aflau două persoane, ambele suferind mai multe traumatisme, informează reprezentanţii ISU Prahova, care notează că, totuşi, ambele victime sunt conştiente şi au reuşit să iasă pe propriile picioare din maşini.

Spre locul accidentului au ploecat două autospeciale de pompieri şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Prahova.

UPDATE: Doi tineri, în vârstă de 19 şi respetiv 21 de ani, vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Back To Top